Video Ce soluții are Aeroportul Cluj pentru diminuarea poluării fonice. Traficul și CFR-ul, mai zgomotoase decât zborurile
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Dec 2019, 13:22
- Eveniment
- Ascultă știrea
Directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a declarat că, odată cu prelungirea pistei la 3.500, zgomotul provocat de zborurile peste Cluj va fi atenuat.
"Ne preocupă foarte mult acest aspect, noi avem absolut toate avizele de mediu, s-au făcut măsurători. Din punct de vedere a poluării fonice, suntem pe locul trei, după poluare fonică la oră de vârf în centrul Clujului și după CFR. Dorim în continuare să luăm măsuri. Noile aeronave sunt mult mai puțin zgomotoase, iar în 20-30 de ani vor fi înlocuite toate. De asemenea, odată cu extinderea pistei, în momentul când aeronavele vor decola peste oraș, vor fi la o înălțime mult mai mare și zgomotul va fi atenuat. Așadar, pista de 3.500 de metri rezolvă și problema zgomotului", a declarat David Ciceo, la Ziua Live.
Amintim că cetățenii din apropierea aeroportului din Cluj s-au reunit într-un grup de acțiune civică, au monitorizat zborurile și încearcă să intre în dialog cu autoritățile locale pentru a fi stabilile o serie de limite accetabile "astfel încât să poată conviețui rezonabil cu aeroportul din imediata lor vecinătate".
"Aeroportul este situat la doar 7,7 km est de centrul oraşului, are o capacitate operațională de 12 mişcări aeronave/oră (anul 2019), opereaza 24/24 ore și se apropie de un numar de 3.000.000 de călători pe an. Odată cu preconizata extindere a pistei de decolare-aterizare la o lungime de 3420m, aeronave de capacitate mai mare și un număr suplimentar de călători vor tranzita acest aeroport, care are pista de decolare - aterizare orientată spre oraș. În acest context de extindere noi, locuitorii din imediata vecinătate, suntem îngrijorați de efectele zgomotului și poluării atmosferice asupra sănătății locuitorilor din cartierele Gheorgheni, Mărăști, Între Lacuri, Someșeni în conditiile în care decolarile și aterizarile se fac pe axa EST-VEST, în mare parte prin survolarea întregului oras", arată grupul de inițiativă. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI!)