Ce spun polițiștii în cazul bărbatul lovit mortal de tren sub podul IRA

Ce spun polițiștii în cazul bărbatul lovit mortal de tren sub podul IRA
| Foto: Ziua de Cluj

Un bărbat a decedat după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Cluj-Napoca - Bistrița-Năsăud, în zona podului IRA din municipiu.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj -Napoca au fost sesizați, la data de 29 iunie, în jurul orei 11.15, despre faptul că în zona podului Ira, din municipiul Cluj-Napoca, un tren care circula pe relația Cluj-Napoca - Bistrița-Năsăud a accidentat o persoană.

"La fața locului a fost identificată victima, un bărbat de 52 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Din nefericire, bărbatul a decedat la fața locului", a transmis IPJ Cluj.

Oamenii legii fac în continuare cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Circulația feroviară se desfășoară normal la această oră.

Comenteaza