Cea mai mare scenă de până acum la UNTOLD/ Bariere fonice la scene pentru reducerea zgomotului

Cea mai mare scenă de până acum la UNTOLD/ Bariere fonice la scene pentru reducerea zgomotului

Organizatorii festivalului UNTOLD spun că vor lua măsuri pentru a diminua zgomotul pentru locuitorii din zona Parcului Central.

Cea de-a 8-a ediție a festivalului UNTOLD vine cu cea mai mare scenă principală - 32 de metri înălțime și 110 metri lățime.

"Vom avea cea mai impresionantă scenă principală. Am intrat cu scena în tribună ceea ce a dus la majorarea capacității zonei de pe gazon din fața ei", a spus șeful producției Radu Rus.

În ceea ce privește gazonul, acesta va fi protejat cu o podea nouă, adusă din Germania.

"Podeaua va fi instalată înainte de începerea festivalului cu două ore și se va scoate imediat la final. Este o podea nouă, adusă din Germania, similară cu cea folosită la spectacolele de pe stadionul Wembley din Londra", a precizat Rus. 

În cadrul festivalului vor funcționa 8 scene, iar directorul de comunicare UNTOLD, Edy Chereji, a declarat că se iau măsuri pentru a diminua zgomotul produs de concerte.

"Încercăm în fiecare an să diminuăm orice fel de impact care s-ar putea răsfrânge asupra comunității, nu doar cel fonic, ci orice fel de semnale pe care le avem. De fiecare dată vor fi și oameni care vor avea anumite nemulțumiri, dar în fiecare an încercăm să fim atenți la acest lucru - e adevărat că este problema deranjului sau zgomotului, dar e o problemă pe care noi o rezolvăm în fiecare an și încercăm să luăm măsuri astfel încât să deranjăm cât mai puțin. La scenele care sunt orientate către case, blocuri, există bariere fonice pe care în fiercare an încercăm să le adaptăm și să aducem noi astfel de echipamente. Scenele din parc încercăm să le îndreptăm în zone care ar afecta mai puțin locuitorii din preajmă, iar volumul să fie cât mai aproape de o decență. Cel mai important lucru e că peste 95% dintre clujeni înțeleg că micile neplăceri sunt mult mai puține decât beneficiile pe care evenimentul le aduce. Beneficiile pe care un astfel de eveniment le pune pe hartă, cu siguranță, sunt mult mai mari decât micile inconveniente", a spus Edy Chereji.

Comenteaza