Cel mai mare dialog public din istoria orașului are loc în Piaţa Unirii. Ce se discută

Cel mai mare dialog public din istoria orașului are loc în Piaţa Unirii. Ce se discută
Un nou festival la Cluj-Napoca: Impact Festival sau cum poţi influenţa viitorul oraşului.

Evenimentul va avea loc în 16 iunie 2015 și va debuta prin două sesiuni organizate la Grand Hotel Italia, Inspiration Arena și Masterclass-uri, urmate de cel mai mare dialog public din istoria orașului - World Cafe - programat seara de la ora 19:30, în Piața Unirii.

Întrebările la care se caută răspuns în cadrul evenimentului: Cum putem face ca inițiativele noastre să aibă succes? Cum transformăm o idee bună într-un plan cu șanse reale de reușită? Cum aducem antreprenoriatul în mediul universitar? Cum ajută tehnologia la dezvoltarea comunităților și a organizațiilor?

Inspiration Arena reprezintă o serie de discursuri, fiecare cu o durată de 30 de minute, în cadrul cărora punem sub semnul întrebării ipoteze fundamentale și împărtășim idei noi despre moduri diferite în care abordăm lumea din jurul nostru. Maggie De Pree, reprezentanta League of Entrepreneurs, va vorbi despre „intraprenorul social", iar ambasadorul festivalului Burning Man, Bear Kittay, despre stimularea culturii participative reprezentantive. Dr. Marc J Ventresca, de la Universitatea Oxford, este invitat pentru a dezvolta subiectul „Infrastructurii de impact". Lista speakerilor este completată de Issam Chleuh („Cum ne învață Africa arta leapfrogging" - a dezvoltării accelerate de care România are nevoie, evitând greșelile făcute deja în alte părți ale lumii) și de Christine Souffrant din partea Vendedy, despre „Legendele impactului - puterea acțiunilor mărunte".

Zona de masterclass va fi susținută de invitați precum Dominik B. Domnik, de la Social Entrepreneurship Akademie (Germania), care va explica „Cum să insuflăm antreprenoriatul în programa universitară".  Chris Worman, Director Senior de Marketing și Comunicare în cadrul TechSoup Global, va demonstra cum schimbările tehnologice și sociale pot transforma idei minunate în aplicații utile.

Seara, de la 19.30, Impact Festival continuă cu un dialog de masă în Piața Unirii din Cluj-Napoca. La kilometrul zero al orașului, clujenii sunt invitați să genereze o „unire a ideilor bune", contribuind cu propriile idei despre viitorul Clujului, într-un dialog public pe formatul World Cafe. Întreaga piață va fi special amenajată pentru ca participanții să poată dialoga cu persoanele din domenii diferite de activitate.

Programul complet al evenimentului este disponibil online la www.impactfestival.ro, Participarea la toate secțiunile Impact Festival este gratuită, pe baza înscrierii prealabile online, pe site-ul www.impactfestival.ro.

 

Comenteaza