Cel mai norocos primar din Cluj
- Scris de Bianca Felseghi
- 14 Mar 2011, 23:37
- Eveniment
- Ascultă știrea

Povestea lui Petru Toadere - primarul prins în flagrant pe când lua mită, arestat, condamnat şi repus în funcţie - pare să fi ajuns la final cel puţin pentru câteva luni, până când va primi o sentinţă definitivă. Consilierii locali l-au primit cu urări de fidelitate pe primarul rătăcitor, iar acesta i-a asigurat că a venit să "facă administraţie publică şi nu polemică".
Călăţele, judeţul Cluj, ora 08:00. Drumul judeţean care trece prin centrul comunei e înţesat de maşini parcate ca într-un domino răsturnat în faţa unei primării spoite în roz. Ferchezuit, cu mustaţă lucioasă de muzicant, primarul Petru Toadere va încerca să-i convingă pe consilierii locali că pot avea încredere în el. Pentru a doua oară. "Văd c-aţi reparat şi scările, bravo!", spune Toadere urcând treptele instituţiei. Consiliul local Călăţele a fost convocat în şedinţă extraordinară pentru a i se aduce la cunoştinţă că fostul primar, eliberat din arest preventiv în urmă cu o lună, îşi va duce la bun sfârşit mandatul pentru care a fost ales, conform legii. Sala de şedinţe înghite doar 10 oameni în jurul unor birouri de şcoală generală şi se umple încet, neţinând cont că ora întâlnirii a fost depăşită. Într-adevăr, timpul are, la sat, răbdare cu oamenii. Bărbaţi burtoşi şi roşii la faţă, cu cămăşile încheiate până la ultimul nasture, îşi ocupă locul în "bănci", strigând cu jumătate de gură "catalogul": "Cine mai tre' să vie? Mircea, Vasile şi Bot".
"Domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă mulţumesc pentru primirea pe care mi-o faceţi!", îşi începe primarul penal discursul din capul mesei. "Am fost arestat de DNA pentru trafic de influenţă, nu pentru luare de mită, cum se spune. Ţinut în arest un an şi o lună pentru că ei au considerat că primarul ales democratic este un pericol pentru cetăţeni. Nu este niciun vid în legislaţie, în legislaţia românească nu există viduri, numai date clare. Codul penal şi Constituţia îţi dau dreptul la nevinovăţie", spune Toadere. Cu toate acestea, Tribunalul Cluj a considerat că faptele pe care procurorii anticorupţie i le impută şefului comunei merită trei ani de închisoare cu executare, sentinţă pronunţată luna trecută.
Preşedintele de şedinţă poartă o uniformă neagră de poliţist comunitar, are ghetele date cu cremă şi notează doct tot ce spune primarul. Oamenii ascultă cuvintele subţiri ale politicianului, cu hainele pe ei, gata de plecare. În sală se află 10 consilieri, trei de la PSD - partidul primarului, doi PDL-işti şi un UDMR-ist. Singurul PNL-ist din consiliu, după ce viceprimarul în funcţie Vasile Tripon a fost avansat pe durata arestului la primar interimar, nu îndrăzneşte să ia cuvântul. "Nu m-am întors cu gândul de a mă răzbuna. Suntem toţi aleşi renumeraţi (sic!), vrem să lucrăm pentru cetăţeni", încheie Toadere. Consilierii îl aplaudă stahanovist, ca şi când cincinalul ar urma să fie îndeplinit.
Preşedintele-comunitar îi dă cuvântul secretarului primăriei, Traian Costea, care-l întreabă pe Toadere de ce a instituit DNA sechestru asupra unui apartament din Huedin pe care i l-a vândut lui. "Am venit să fac administraţie publică nu polemică", replică primarul. Costea a achitat, potrivit spuselor sale, 140.000 de lei pentru o locuinţă, după ce şi-a vândut casa de la Cojocna. În apartamentul de la oraş locuieşte fiul său, însă Costea nu a înregistrat tranzacţia la notar, are doar un antecontract semnat cu primarul. În mai puţin de o oră şi fără obiecţii majore, primarul condamnat de la Călăţele a fost repus în funcţie, cu unanimitatea acordului consilierilor. În satul de curând dezgheţat, ţăranii de rând nu vor să vorbească politică. "Fie ce-o fi!", concluzionează un moş cu pălăria aruncată pe ceafă.
Mită 5.000 de euro
Primarul PSD Petru Toadere a fost arestat în decembrie 2009, în urma unui flagrant al DNA, pe când primea 5.000 din cei 10.000 de euro pretinşi de la un denunţător pentru a-i "rezolva" trecerea din fondul forestier a unor terenuri destinate unei cariere de piatră din comună. El a rămas un an în arest preventiv, însă, imediat după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare de către Tribunalul Cluj, Curtea de Apel a decis ca recursul să se judece cu primarul în stare de libertate, înlocuind măsura arestului preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara. Potrivit Legii administraţiei publice în vigoare, primarul este suspendat doar pe durata arestării şi în cazul unei sentinţe definitive de condamnare.