Cele mai vestite trenuri europene, în Gara Cluj-Napoca GALERIE FOTO

Cele mai vestite trenuri europene, în Gara Cluj-Napoca GALERIE FOTO
Faimosul Orient Express, rapidul Paris-Istanbul sau trenul Avram Iancu Oradea-Bucureşti pot fi admirate în aceste zile, la Cluj, în cadrul unei spectaculoase expoziţii-record de modelism feroviar.
Evenimentul TrainFest 2010 are loc în clădirea mare a Gării Cluj-Napoca. O adevărată lume în miniatură a gărilor şi traseelor feroviare a fost amenajată în spaţiul expoziţional, reprezentând evoluţia trenurilor pe etape istorice, din 1850 şi până în zilele noastre.

“Este cea mai mare expoziţie feroviară care s-a realizat în România până acum. Are 55 de metri de machete. Ne-am propus promovarea acestui hobby care în România este abia la început. Au mai fost colecţionari înainte de ’89, apoi nu s-au mai găsit piese, moment în care mulţi şi-au aruncat trenuleţele în pod. Acum încep să fie coborâte de acolo, pentru că stârnesc din nou interes”, a explicat Florin Vescu, membru fondator al Trainsylvania Railway Club, organizator al expoziţiei, alături de Regionala CFR Cluj.

Sunt expuse 45 de garnituri autentice, realizate după modele reale de vehicule feroviare din România, Germania, Austria, Franţa sau Elveţia. Exponatele provin din colecţiile unor cluburi de pasionaţi de modelism feroviar din Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Oradea. Evenimentul este deschis publicului larg de astăzi şi până duminică, 12 decembrie, între orele 10:00 şi 19:00. Au fost organizate patru gări şi tot atâţia impiegaţi de mişcare vor coordona trenuleţele care vor goni pe şine pe traseul organizat în două săli expoziţionale. Show-ul va fi transmis live pe internet, pe train-fest.trainsylvania.ro.


Comenteaza