Celebrul Tzancă Uraganu vine la festivalul de manele din Cluj! Cât costă biletele
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 28 Iun 2023, 17:05
- Eveniment
- Ascultă știrea
Festivalul de manele de la Cămărașu, județul Cluj, denumit „One Festival”, revine vara aceasta cu cea de-a doua ediție.
Ediția din acest an a festivalului din comuna Cămărașu, aflată la 50 de km de Cluj-Napoca, va avea loc în weekend-ul 8-9 iulie.
Printre cei mai cunoscuți invitați din acest an se numără Nicolae Guță, Culiță Sterp, Asu sau Alex de la Cluj. Ultimul nume intrat pe lista celor care vor urca pe scena de la Cămărașu este Tzancă Uraganu, poate cel mai în vogă cântăreț de acest gen de muzică din România.
Onorariul său pentru câteva ore de „show” sare chiar și de 10.000 de euro. Totodată, videoclipurile manelistului de pe YouTube au zeci de milioane de vizualizări.
Anunțul a fost făcut, marți, pe rețelele de socializare. De asemenea, organizatorii au anunțat zilele trecute pe pagina de Facebook a festivalului și prețul biletelor:
• Bilet pe o zi = 80 de lei
• Bilet pe ambele zile = 130 de lei