Centru medical nou la Cluj, de 3 milioane de euro

Centru medical nou la Cluj, de 3 milioane de euro
Ieri a fost inagurată în cartierul Zorilor o nouă clinică privată, Centrul Medical Transilvania (CMT), prima investiţie daneză în acest sector din România.

Investiţia se ridică la 3 milioane de euro şi este dotată cu tehnologie de ultimă oră, care include un aparat RMN 1,5 Tesla al companiei Philips, precum şi se bucură de serviciile a 40 de medici, tehnicieni licenţiaţi în radiologie şi imagistică şi asistenţi medicali. Întregul efectiv al personalului medical a beneficiat de traininguri în Danemarca, Norvegia, Franţa, Israel şi SUA. Capitalul necesar investiţiei îi aparţine în totalitate familiei doctorului Khaled Arif, cetăţeni danezi, plecaţi cu ani în urmă de la Cluj. "Ne propunem să dotăm clinica cu o sală de operaţii, astfel încât să putem oferi pacienţilor, în acelaşi spaţiu, şi astfel de intervenţii. Pentru noi a fost prioritară aducerea culturii şi filosofiei scandinave în activitatea medicală din România şi punerea acesteia în practică în inima Ardealului, la Cluj-Napoca, obiectiv care nu ar fi fost posibil fără aportul profesioniştilor proveniţi din şcoala medicală clujeană", a declarat Khaled Arif.

Centrul mai dispune de un sistem digital informatizat de arhivare şi prelucrare a imaginilor, care face posibil transferul de date şi imagini în SUA şi oriunde în lume. Procedeul se numeşte teleradiologie şi reprezintă un sistem "rapid, modern şi securizat pentru cazurile medicale care necesită o a doua opinie". De asemenea, CMT (situat pe strada Viilor) oferă şi spaţii de parcare pentru pacienţi. "Noi, specialiştii în neurochirurgie, ne bucurăm că se deschide un centru de imagistică. Însă şi mai mult se vor bucura pacienţii, care nu vor mai trebui să stea pe liste de aşteptare luni de zile", a declarat Ştefan Florian, şeful Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean Cluj. "În sănătate, în privinţa bolnavilor nu e criză. Trebuie să îi ajutăm şi să găsim soluţii pentru ei fără să ne uităm că afară e criză, că nu sunt bani. Pacienţii au mereu nevoie de noi", a adăugat specialistul.

 

Comenteaza