Chestorul Ioan Buda, absolvent de UTCN Cluj, noul şef al Poliţiei Române. În 2017 a fost implicat într-un scandal

Chestorul Ioan Buda, absolvent de UTCN Cluj, noul şef al Poliţiei Române. În 2017 a fost implicat într-un scandal

Cătălin Ioniţă a fost înlocuit de la conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Ministerul Afacerilor Interne (MAI), cu şeful Poliţiei de Frontieră Ioan Buda. Solicitarea a fost motivată de considerente personale.

Cătălin Ioniţă conducea Poliţia Română din luna ianuarie, când l-a înlocuit pe Bogdan Despescu, demis în urma scandalului izbucnit după arestarea poliţitului Eugen Stan, cercetat după ce a agresat sexual mai mulţi copii.

"Şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Cătălin Ioniţă, a solicitat ministrului Afacerilor Interne încetarea împuternicirii în funcţia de inspector general al Poliţiei Române. Solicitarea a fost motivată de considerente personale", informează un comunicat al MAI.

Conform prevederilor legale, ministrul Carmen Dan a transmis documentele prim-ministrului, împreună cu propunerea de împuternicire în funcţia de inspector general al Poliţiei Române a chestorului general de poliţie Ioan Buda, fostul şef al Poliţiei de Frontieră.

Ioan Buda are 54 de ani şi a ocupat funcţia de inspector general al Poliţiei de Frontieră în perioada 2010-2015, ca apoi să fie, până în 2016, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. A revenit la finalul anului 2016 în funcţia de şef al Poliţiei de Frontieră.

Buda a absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca şi are şi o diplomă de studii juridice eliberată de Universitatea Oradea, unde a urmat un curs postuniversitar de Drept Penal şi un master în Administraţie Publică. În 2004-2005, a urmat un curs postuniversitar în management la Academia de Politie "Alexandru I. Cuza" şi tot aici a făcut un master în Managementul Strategic al Afacerilor Interne. În 2010, Ioan Buda a făcut un master la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" - Facultatea de Comandă şi Stat Major.

Ioan Buda a fost implicat într-un scandal în 2017, când ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a dispus o anchetă după ce în presă au apărut imagini în care şeful Serviciului Control din cadrul Poliţiei de Frontieră Aurelian Miu îngenunchează în faţa unei mese la care stau mai mulţi chestori din minister.

Chestorul principal Cătălin Ioniţă a fost împuternicit în funcţia de şef al Poliţiei Române la data de 17 ianuarie 2018 pentru o perioadă de şase luni.

Comenteaza