Cifrele crizei la Cluj

Cifrele crizei la Cluj
Şomaj în creştere, agenţi economici în insolvenţă, activitate în construcţii redusă la jumătate sunt câteva dintre concluziile date publicităţii de prefectura clujeană.


Prefectul judeţului, Florin Stamatian, a prezentat un raport statistic al situaţiei economico-sociale a Clujului în primele şapte luni ale anului comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009. Majoritatea indicatorilor arată degradări accentuate.

Agenţii economici se numără printre primii care au resimţit efectele crizei. Numărul celor cu restanţe fiscale a crescut de la 6.897 la 13.781, datoriile evoluând de la 204 la 315 milioane de lei. În primele şapte luni au intrat în insolvenţă 2.407 agenţi economici faţă de 1.377 în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cu toate acestea, gradul de conformare la plată a contribuabililor clujeni a scăzut cu 4% faţă de acelaşi interval din 2009, de la 80,3% la 76,5%. În ciuda acestor date, prefectul apreciază că evoluţia a fost una pozitivă. “Faţă de 2009, am pierdut 33 de mari contribuabili, care s-au mutat cu sediul fiscal la Bucureşti, dar încasările la buget au fost egale, ceea ce înseamnă că am produs mai mult decât anul trecut”, a spus Stamatian.

În ianuarie-mai 2009 au fost eliberate 682 autorizaţii de construcţii, în vreme ce anul acesta, în acelaşi interval, s-au emis doar 458. Numărul locuinţelor finalizate s-a redus de la 1.203, în primul trimestru al lui 2009, la doar 515 în prima parte a lui 2010. La finele lunii mai, efectivul angajaţilor era de 193.785, cu 13.434 mai puţini decât în acelaşi interval din 2009. Rata şomajului a crescut cu 1,6% faţă de 2009, ajungând la 6,2%. Categoria de vârstă cea mai afectată este cea de maximă productivitate şi eficienţă: 25-49 de ani.

Din cei 19.966 de şomeri, 12.690 aparţin acestui segment de vârstă. Raportul menţionează că, în primele şapte luni, în judeţ au fost înmatriculate 184 de societăţi cu participare străină, care au angajat 540 de oameni şi au contribuit cu un capital social de 56,9 milioane lei. Cele mai multe activează în industrie (54) şi transporturi (50), 33 în comerţ, 27 în construcţii şi tranzacţii imobiliare, 12 în servicii, trei în turism şi alimentaţie publică, trei în agricultură şi două în alte domenii.

Comenteaza