Cine a orchestrat bacul xeroxat de la Cluj?

Cine a orchestrat bacul xeroxat de la Cluj?
Deşi Inspectoratul susţine că a început ancheta în cazul lucrărilor xerocopiate la proba de limba română, niciunul dintre cei implicaţi nu a fost audiat.

Surse din  Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) au confirmat informaţia ZIUA de CLUJ potrivit căreia lucrările xeroxate provin de la Grupul Şcolar Agricol “Alexandru Borza” din Cluj-Napoca. Ancheta aflată în derulare se mişcă greoi: nici şeful comisiei de examen de la “Alexandru Borza”, nici directorul şcolii nu au fost interogaţi cu privire la aceste grave suspiciuni.

 

Reprezentanţii MECI au declarat pentru ZIUA de CLUJ că dacă neregulile descoperite la Cluj vor fi confirmate, “va exista o reacţie foarte dură din partea ministerului”. Consilierul ministrului, Tudorel Urian, este una dintre persoanele care se ocupă de sesizările privind bacalaureatul care sosesc la linia verde a MECI.

 

“A fost un caz în ţară, nu ştiu dacă la Cluj, unde nu era pusă bine foaia la xerox şi s-au văzut diacriticele mişcate. Aşa şi-au dat seama”, a spus consilierul MECI referitor la o încercare de fraudare a bacalaureatului prin fotocopiere. Pe de altă parte, surse din MECI ne-au confirmat că s-au primit sesizări de fotocopiere a lucrărilor de la “Alexandru Borza”.

 

Reamintim că la Cluj, după începerea procedurii de corectare a lucrărilor la limba şi literatura română, desfăşurată la centrul zonal de la Colegiul Tehnic de Transporturi “Transilvania”, profesorii au observat că unele lucrări din lotul G, provenind de la Grupul Şcolar “Borza”, arată ca şi când ar fi fost multiplicate color ca să imite cerneala albastră. Incidentul a fost sesizat imediat, iar peste 40 de lucrări din lot au fost retrase pentru cercetări, 8 dintre ele fiind identice, spun sursele ZIUA de CLUJ.

 

“Nu cunosc absolut nimic despre acest lucru. Sunt doar zvonuri. Eu nu mă ocup cu treburile astea. Nu m-a întrebat nimeni nimic de acest incident”, susţine Ilie Cornoiu, şeful Comisiei de bacalaureat de la Grupul Şcolar Agricol. Şi directorul şcolii vizate spune că nu a auzit nimic de problema sesizată de către centrul de corectare şi a catalogat informaţiile ca fiind “o tâmpenie grosolană”.

 

Cu toate acestea, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) susţin că ancheta se află în desfăşurare. Teoretic, cercetările ar trebui întreptate împotriva cadrelor didactice din centrul de examen care au permis accesul la instrumentele electronice de multiplicat. “Nici nu am auzit de aşa ceva”, a spus, foarte surprinsă, Monica Vereş, vicepreşedinte al comisiei de la “Borza”.

 

Liliana Preoteasa, director general al MECI, ţine secrete datele anchetei naţionale demarate în acest caz. “Preşedintele comisiei poate să declare ce vrea. Aşteptaţi să se termine ancheta; nu putem da informaţii la mijlocul ei. ISJ ne-a informat despre problemă”, a declarat Preoteasa. MECI va lua măsuri drastice la finalul anchetei de la Cluj.

 

“Vor fi sancţionaţi cei care vor fi descoperiţi că au încercat fraudarea. Sancţiunea începe cu observaţie scrisă şi putem merge până la desfacerea contractului de muncă. Atât ISJ, cât şi noi suntem decişi să mergem la sancţiunea extremă dacă lucrurile se dovedesc aşa”, a precizat Preoteasa.

 

Potrivit listelor publicate pe site-ul ISJ, şcolile arondate pentru a susţine bacalaureatul la centrul “Alexandru Borza” sunt pe lângă propriii absolvenţi, Grupul Şcolar “Spiru Haret” din Cluj-Napoca, Liceul “Horea, Cloşca şi Crişan” din Cluj-Napoca şi Grupul Şcolar particular “Didactica Nova”, tot din Cluj-Napoca.

 

Alături de Ilie Cornoiu, care este şeful comisiei de centru, din organizarea bacalaureatului la “Alexandru Borza mai fac” parte profesorii Monica Vereş, director al liceului “Onisifor Ghibu” din Cluj, şi Gheorghe Lobonţ de la Turda, ca vicepreşedinţi.

 




Comenteaza