Cine concertează la cea mai mare sărbătoare populară din Cluj, veche de 162 de ani
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Iul 2012, 16:27
- Eveniment
- Ascultă știrea

Evenimentul are loc în Fântânele, duminică de la ora 10, şi include recitalurile Vetei Biriş, Angelei Rusu, familiei Petreuş, Mariei Marcu, Marianei Morcan, Anei Strâmturean, Amaliei Codorean şi al lui Mihai Mariş. Susţin reprezentaţii şi ansamblurile folclorice Cununa Apusenilor, Rapsodia Someşană, Cununa Someşană şi ansamblul de copii din Beliş.
Tradiţionala sărbătoare din Mărişel se desfăşoară, încă din anul 1850, în cinstea lui Avram Iancu şi a moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848, care au oprit trupele imperiale trimise să reprime mişcarea revoluţionară. Este cea mai mare sărbătoare populară organizată în judeţul Cluj.