Cine este spionul rus care a documentat inclusiv baze militare și multinaționale din Cluj / Trimis deja după gratii pentru 30 de zile

Cine este spionul rus care a documentat inclusiv baze militare și multinaționale din Cluj / Trimis deja după gratii pentru 30 de zile
| Foto: INQUAM-Photos-Octav-Ganea

Un cetățean rus în vârstă de 40 de ani a fost reținut marți de procurorii DIICOT, fiind acuzat de tentativă la acte de diversiune. Tot marți seara, un judecător de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București a stabilit, emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestuia. 

Un judecător de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București a stabilit, marți seară emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele cetățeanului rus ridicat de anchetatorii DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune.

Bărbatul rus în vârstă de 40 de ani ar fi realizat și transmis fotografii, privind tehnica forțelor armate române/aliate și deplasarea personalului și a tehnicii de luptă, la mai multe obiective (baze) militare românești și multinaționale, situate pe raza județelor Cluj, Constanța , Călărași , Ilfov.

Spionul se numește Ivan Kuțenco și a fost filat de ofițerii SRI încă din februarie

Rusul folosit de Moscova pentru a pune la cale sabotaje în România se numește Ivan Kuțenco, are 40 de ani și a fost filat de ofițerii SRI încă din luna februarie 2026. "Din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, în perioada februarie-iulie 2026, în perspectiva comiterii unor acte de diversiune/sabotaj, de tip hibrid, sub coordonarea directă a unei persoane cu care a păstrat legătura prin intermediul unor servicii online de mesagerie criptată, a identificat, supravegheat şi colectat informaţii cu caracter militar.

A documentat inclusiv baze militare și multinaționale din județul Cluj

De asemenea, a realizat şi transmis fotografii, privind tehnica forţelor armate române/aliate şi deplasarea personalului şi a tehnicii de luptă, la mai multe obiective (baze) militare româneşti şi multinaţionale, situate pe raza judeţelor Cluj, Constanţa, Călăraşi, Ilfov şi a municipiului Bucureşti, fapte care, prin natura lor, au pus în pericol securitatea naţională", a transmis DIICOT într-un comunicat de presă.

Spionul a fost instruit de un intermediar

”Cetățeanul rus era instruit de un intermediar să realizeze materiale foto-video cu obiective de interes strategic militar, inclusiv aeronave cargo ucrainene ANTONOV pe durata prezenței pe teritoriul național.”, a transmis Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt SRI, citează stirileprotv.ro

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .