Cine sunt cele 5 victime ale accidentului devastator din Sânpaul, Cluj: fiul șoferului urma să-și sărbătorească majoratul
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:17
- Eveniment
- Ascultă știrea
O tragedie de proporții a avut loc luni, 30 martie, în localitatea clujeană Sânpaul, unde cinci bărbați au murit într-un accident rutier devastator.
Aceștia se îndreptau spre locul de muncă, însă nu au mai ajuns la destinație, scrie Observatornews.
Potrivit informațiilor, incidentul s-a petrecut în jurul orei 08:00. Cei cinci se aflau într-un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, care era însoțit de cei doi fii ai săi, în vârstă de 16 și 17 ani, precum și de cumnatul său și fiul acestuia, în vârstă de 27 de ani. Grupul lucra în construcții și se deplasa către un șantier din zonă, conform sursei citate anterior.
Cu doar câteva zeci de metri înainte de a ajunge la destinație, mașina a pătruns pe contrasens într-o curbă și a lovit remorca unui camion care circula regulamentar. În urma impactului inițial, autoturismul s-a învârtit pe carosabil pe o distanță de aproximativ 50 de metri și a intrat în coliziune și cu un al doilea camion.
Primele evaluări indică faptul că șoseaua umedă ar fi putut contribui la pierderea controlului volanului. Cei care îl cunoșteau pe șofer susțin însă că acesta era prudent și respecta regulile de circulație, nefiind genul de persoană care să conducă imprudent.
Impactul a fost extrem de violent, lovitura producându-se în lateralul autoturismului, o zonă vulnerabilă care nu oferă protecție suficientă în astfel de situații. Din cauza forței coliziunii, niciuna dintre cele cinci persoane nu a avut șanse de supraviețuire.
La fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD, însă echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru victime, toate fiind declarate decedate la locul accidentului.
Tragedia este cu atât mai dureroasă cu cât una dintre victime urma să împlinească 39 de ani chiar a doua zi, iar fiul său cel mare se pregătea să devină major în doar câteva zile.
CITEȘTE ȘI: Durere cumplită în urma accidentului din Sânpaul, Cluj: 2 MINORI, printre cele 5 victime











