Cioban din Cluj, arestat preventiv după protestul violent din București. Ar fi fost surprins cu o bâtă în mână

Cioban din Cluj, arestat preventiv după protestul violent din București. Ar fi fost surprins cu o bâtă în mână
| Foto: stiridinbucovina

Un cioban din județul Cluj se numără printre persoanele cercetate în urma violențelor izbucnite la protestul crescătorilor de animale din 15 septembrie, desfășurat în Piața Victoriei din București.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi fost surprins în timpul altercațiilor cu jandarmii având o bâtă în mână, conform FoaiaTransilvană.

Protestul a reunit crescători de animale veniți din mai multe zone ale țării, însă situația a devenit tensionată după ce, potrivit informațiilor din anchetă, în zona manifestației ar fi apărut și persoane care nu făceau parte din grupul inițial al protestatarilor.

Potrivit informațiilor prezentate în cadrul anchetei, tânărul din județul Cluj ar fi participat la confruntările cu forțele de ordine și ar fi avut asupra sa o bâtă, pe care ar fi folosit-o împotriva jandarmilor.

Ionică Sterp, președintele Asociației Profesionale a Ciobanilor, a confirmat că un cioban din Cluj se află printre persoanele arestate. Acesta susține însă că bărbatul nu ar fi trebuit să ajungă în arest și pune situația pe seama modului în care acesta ar fi fost reprezentat în fața procurorului.

Conform declarațiilor liderului asociației, bărbatul le-ar fi spus anchetatorilor că a găsit bâta pe jos. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere ar indica însă că acesta ar fi avut obiectul în mână în timpul incidentelor.

Ionică Sterp susține că avocatul din oficiu i-ar fi recomandat tânărului să nege că a avut bâta, deși imaginile video ar fi contrazis această declarație.

„Avem un băiat de la Cluj care e arestat pentru 30 de zile, dar și omul acesta e arestat aiurea. El a fost întrebat de procurorul de caz dacă a avut bâta în mână. El, săracul, a găsit-o pe jos pe acolo, dar l-au văzut pe cameră în timp ce avea bâta în mână”, a declarat acesta, conform sursei citate anterior.

Potrivit aceleiași surse, tânărul ar fi trebuit să recunoască faptul că a avut bâta asupra sa și să meargă pe procedura recunoașterii faptelor.

În urma probelor strânse în dosar, procurorii au anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale față de 20 de persoane. Acestea au fost inițial reținute pentru 24 de ore și sunt cercetate, în funcție de situația fiecăreia, pentru infracțiuni precum ultraj, lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Pentru zece dintre persoanele cercetate, procurorii au solicitat instanței emiterea unor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Arestarea preventivă este o măsură dispusă de instanță, nu de procurori. Aceasta este luată în cursul anchetei și nu reprezintă o stabilire definitivă a vinovăției persoanelor cercetate.

CITEȘTE ȘI: Percheziții în Cluj și alte 14 județe, după violențele de la protestul ciobanilor. 30 de persoane, duse la audieri

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .