CJ şi-a pus clujenii în cap cu donaţia pentru Notre-Dame. "Chiar nu mai este nimic de făcut în Cluj?"
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Apr 2019, 13:04
- Eveniment
- Ascultă știrea
Sute de clujeni au reacționat pe rețelele de socializare, după ce Consiliul Județean (CJ) Cluj a hotărât să doneze suma de 100.000 lei pentru reconstruirea Catedralei Notre-Dame. Clujenii spun că și-ar dori ca banii să fie investiți în judeţ, în infrastructură, sănătate sau educație și nu trimiși la Paris.
Sute de cititori au reacționat la știrea postată de ZIUA de CLUJ miercuri, 17 aprilie 2019, despre decizia luată în ședința de consiliu județean, de a dona aproape 21.000 de euro (100.000 de lei) pentru reconstruirea catedralei din Paris, distrusă parțial de un incendiu grav.
Clujenii susțin că CJ nu ar trebui să facă donații din bani publici, mai ales când în județ există o mulțime de probleme care încă așteaptă finanțare: spitalele vechi, drumurile neasfaltate sau pline de gropi, școlile și gospodăriile care încă nu dispun de apă curentă sau canalizare, rampa de la Pata Rât.
Pe lângă sutele de comentarii și mesaje ale clujenilor, mai mulți oameni politici au criticat dur propunerea vicepreședintelui Vakar Istvan și acuză conducerea CJ Cluj de populism. Deputatul independent Adrian Dohotaru atrage atenția asupra incendiilor repetate care au loc la Pata Rât, la doar 8 kilometri de sediul instituției, pe care autoritățile clujene nu au reușit să le prevină.
"Consiliul Județean, condus de Alin Tișe si Vakar Istvan, a donat printr-un gest de un populism grotesc 100.000 de lei pentru catedrala arsă Notre Dame din Paris, dar la 8 km de sediul instituției, din cauza incompetenței crase, nu au reușit să prevină, alături de Consiliul Local, zecile de incendii de la rampele neconforme din Pata Rât, care poluează orașul și comunitatea ghetoizată de lângă gropile de gunoi. Rușine!", a scris Adrian Dohotaru pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, deputatul și președintele PSD Cluj, Horia Nasra critică demersul Consiliului Județean, îndemnându-i pe Vakar și pe Tișe să facă donații din propriul buzunar, după exemplul dat de Gabriela Firea, primar general al Capitalei și colegă de partid.
"Tragedia din Paris ne-a întristat pe toți, însă sunt încrezător că francezii dispun de toate resursele să reabiliteze catedrala, o moștenire culturală și spirituală a Europei, nu doar a Franței. Însă populismul nu cunoaște limite.
Dacă în ultimele 24 de ore, miliardarii Franţei au anunţat donaţii de sute de milioane de euro pentru reconstrucția catedralei Notre-Dame, Executivul Consiliului Județean Cluj a decis să fie "solidar" cu Europa și Franța într-un stil penibil de populist, anunțând că instituția donează 100.000 lei, circa 21.000 euro.
Oare cu cetățenii din Pata Rât sunteți solidari domnilor Vákár István și Alin Tișe? Oare nu mai elegant era să plătiți din buzunarul dumneavoastră această sumă, așa cum a anunțat că face Gabriela Firea? Să vă fie rușine ! Clujenii nu pot fi păcăliți de acest populism jenant... pe banii lor", a transmis Horia Nasra, într-un comunicat remis presei.
Vakar Istvan, replică la critici
La finalul ședinței de consiliu, Vakar Istvan a declarat: "Am auzit comentarii cum că aruncăm banii noștri către Paris. Nu e așa, nu aruncăm banii, facem un gest simbolic, ca și cum o persoană în timpul slujbei pune o bancnotă în cutia milei. Nu este vorba de milă însă, este vorba de frăție creștină".