Cluj: Adolescentă violată în propria-i casă. Individul a pândit momentul în care fata a rămas singură și a intrat peste ea

Cluj: Adolescentă violată în propria-i casă. Individul a pândit momentul în care fata a rămas singură și a intrat peste ea

O adolescentă de 17 ani din Cășeiu a fost violată în această dimineață de un bărbat care a intrat peste ea în locuință.

Bărbatul, un consătean de-al fetei, ar fi așteptat ca aceasta să rămână singură acasă, după care ar fi intrat în locuință și ar fi forțat-o pe tânără să întrețină cu el relații sexuale, amenințând-o și recurgând la acte de violență. Conform Dejeanul, la scurt timp după incident, bărbatul a fost prins de polițiști și reținut pentru 24 de ore.

„La data de 1 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani, din comuna Cășeiu, cercetat pentru comiterea infracțiunii de viol. În fapt, în jurul orei 07.40, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil situat în comuna Cășeiu, ar fi fost violată o tânără de 17 ani, de către bărbatul în cauză, care ar fi amenințat-o cu acte de violență și ar fi folosit forța”, au transmis autoritățile. 

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej.

Comenteaza