Cluj-Bucureşti pe jos, pentru legile Justiţiei. Unde au ajuns protestatarii şi cum a decurs prima zi

Cluj-Bucureşti pe jos, pentru legile Justiţiei. Unde au ajuns protestatarii şi cum a decurs prima zi
"Marşul Speranţei" a încheiat cu succes prima etapă. Grupul de persoane care merge, pe jos, de la Cluj la Bucureşti, pentru a participa la protestul din 20 ianuarie împotriva modificărilor legilor Justiţiei, a ajuns la Turda.

"Am ajuns până în Turda, aşa cum ne-am propus. Am avut ocazia să vedem în ce măsură socoteala de acasă e aceeaşi cu cea din târg. Şi ne-a cam ieşit. Am fost cinci participanţi, am parcurs 32 km cu specificaţia că am plecat din Cluj cu o oră întârziere. Etapele par bine gândite, rămâne să vedem în ce măsură putem face încă de 10 ori, înca 10 zile, ceea ce am făcut astăzi. Am fost impresionaţi de reacţiile oamenilor cu care am intrat în contact. Multumesc tuturor pentru gesturile de omenie de care au dat dovadă. Vreau să mulţumesc şi echipajului Poliţiei Locale Cluj şi echipajelor de la Poliţia Rutieră Cluj şi Turda care ne-au însoţit pe unele porţiuni ale traseului. Mâine va urma etapa a doua, Turda- Iernut", a declarat Sorin Bobiş, iniţiatorul marşului, un horticultor în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca, el fiind prezent şi la Revoluţia din 1989, când avea 23 de ani. Are cinci copii, iar unul dintre ei, un băiat de 18 ani, îl va însoţi pe traseu.

Marşul va urma traseul Cluj, Târgu Mureş, Sighişoara, Braşov, Sinaia, Ploieşti, Bucureşti. Parcursul mediu al unei zile este de 40 km. Toate drumurile duc la Bucureşti. "Revoluţia" generaţiei noastre. Se intitulează mesajul prin care românii din întreaga ţară sunt încurajaţi să se alăture protestelor din Bucureşti.

Mai multe detalii AICI! 

Comenteaza