Clujul, oraşul din România cu cea mai bună calitate a vieţii şi în 2019. Capitala, surclasată de alte două oraşe

Clujul, oraşul din România cu cea mai bună calitate a vieţii şi în 2019. Capitala, surclasată de alte două oraşe

Municipiul Cluj-Napoca este lider în clasamentul naţional privind calitatea vieţii şi se află pe poziţia 106 din 226 de oraşe incluse în topul mondial Numbeo pentru 2019. 

Deşi se poziţionează abia aproape de jumătatea clasamentului mondial, Cluj-Napoca surclasează alte trei oraşe din România, între care şi capitala: Timişoara (126), Iaşi (143) şi Bucureşti (168). VEZI TOPUL NUMBEO, AICI! 

TOP 10 oraşe din lume cu cea mai bună calitate a vieţii:

1. Canberra, Australia

2. Eindhoven, Olanda

3. Raleigh, SUA

4. Adelaide, Australia

5. Zurich, Elveția

6. Madison, SUA

7. Brisbane, Australia

8. Wellington, Noua Zeelandă

9. Columbus, SUA

10. Charlotte, SUA

 

TOP 10 oraşe din lume cu cea mai proastă calitate a vieţii:

1. Caracas, Venezuela

2. Lagos, Nigeria

3. Dhaka, Bangladesh

4. Beijing, China

5. Manila, Filipine

6. Rio de Janeiro, Brazilia

7. Jakarta, Indonezia

8. Nairobi, Kenya

9. Ho Chi Minh City, Vietnam

10. Shanghai, China

Banca Mondială: Peste 15% dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca, atraşi de calitatea vieţii

Peste 15% dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca datorită calităţii vieţii, acesta fiind şi cel mai atractiv oraş secundar din România, relevă Banca Mondială.

„În ceea ce priveşte preferinţa oamenilor, s-a răspuns la un chestionar aplicat la nivel naţional în perioada martie – aprilie 2017 pe un eşantion de 1.250 de respondenţi care au fost întrebaţi în ce oraş din România s-ar muta dacă ar avea posibilitatea să se mute în alt oraş faţă de cel în care locuiesc.

15,32% din cei chestionaţi au răspuns că s-ar muta la Cluj-Napoca, oraşul fiind primul în top, atraşi de calitatea vieţii şi de serviciile de sănătate din oraş, educaţie universitară, locuri de muncă, mediul cultural-artistic dinamic, mediul economic activ, mai ales pe servicii cu valoare adăugată mare, cum ar fi IT, industria farmaceutică, consultanţă.

Cluj-Napoca este urmat de Bucureşti, cu 14,46% şi Timişoara, cu 11,88%", arată studiul făcut de Banca Mondială, în colaborare cu Comisia Europeană, scopul fiind regândirea politicii de dezvoltare regională pe perioada de programare 2021-2027”.

Bucureştiul, mai scump decât Cluj-Napoca

Centrul Numbeo mai realizează şi un clasament al costului vieţii din cele 226 de oraşe, iar la nivel naţional Cluj-Napoca este depăşit de Bucureşti. Capitala României se poziţionează pe locul 169 în topul celor mai scumpe oraşe din lume, urmată de Cluj-Napoca (178), Timişoara (180), Iaşi (182). 

În ceea ce priveşte costul vieţii, cele mai scumpe oraşe din lume sunt Zurich şi Geneva (Elveţia), Reykjavik (Islanda), Oslo (Norvegia), New York (SUA). La coada clasamentului, cele mai ieftine oraşe sunt localităţi din Pakistan şi India precum Karachi, Coimbatore, Islamabad, Mangalore, Lahore. 

Comenteaza