Cluj, orașul părăsit GALERIE FOTO

Cluj, orașul părăsit GALERIE FOTO
Clujul a arătat sâmbătă aproape ca un oraș părăsit. Prima zi însorită din minivacanță a fost folosită din plin de amatorii de grătare sau de drumeții.

Orele de vârf ale Clujului nu au mai fost un coşmar în weekend. 1 mai a trecut, însă mulţi clujeni au ales să prăsească oraşul de-abia la sfârşit de săptămână, mai ales că a fost prima zi însorită a minivacanței. Unii au ales să meargă la un grătar, în aer liber, alții au plecat în drumeții sau, pur și simplu, în vizită la prieteni.

Așa se face că orașul a părut părăsit. Circulaţia în Cluj a fost vizibil mai liberă decât într-o sâmbătă normală, trotuarele s-au dovedit și ele slab populate. Singurii care nu s-au relaxat au fost cei care lucrează la drumurile din centru.

Terasele zgomotoase din Piaţa Muzeului, care în mod normal erau pline până la refuz, au fost goale, iar puţinii oameni rămaşi în oraş au optat să se relaxeze în Piaţa Unirii sau în Piaţa Avram Iancu.

Grădina Botanică a stat prost la capitolul vizitatori, simţindu-se o anumită diferenţă, dacă e să facem comparaţie cu un weekend obişnuit. Întreg spaţiul le-a rămas turiştilor veniţi aici, care, în acest fel, s-au putut plimba liniştiţi, bucurându-se de calmul oraşului.

Adnana MOCIAN

Etichete
Comenteaza