Cluj vs. Bucureşti. "La Cluj vedeţi o administraţie cu o abordare occidentală, noi o avem pe Firea"

Cluj vs. Bucureşti.
Ştirea cum că Primăria Cluj-Napoca va subvenţiona parţial sau integral chiria victimelor violenţei domestice este încă un motiv de comparaţie între Emil Boc şi Gabriela Firea.

Pe Facebook, jurnalista Andreea Udrea din București a scris: „Nu pot să-mi scot din cap ştirea asta de zilele trecute: "Primăria Cluj-Napoca subvenţionează chiria victimelor violenţei domestice". Dacă urmăriţi ce se întâmplă în Cluj, veţi vedea cum arată un oraş cu o administraţie cu o abordare occidentală. Aşa de ofticată sunt că locuitorii din Cluj au un primar competent, occidental şi normal la cap şi noi o avem pe Firea care dă bani din bugetul Capitalei pentru tinerii care se căsătoresc(wtf?!), de exemplu, nu vă puteţi închipui. Dar ştiu, ştiu, Boc a tăiat pensii şi salarii, noi o preferăm pe doamna Firea, că face sesiuni foto în biserici şi îi stă bine cu batic:)".

Primăria Cluj-Napoca va subvenţiona parţial sau integral chiria victimelor violenţei domestice şi persoanelor cu venituri mici, cu sume cuprinse între 900 şi 1.400 de lei pentru o perioadă de un an, scopul fiind de a-i sprijini pe cei aflaţi în stare de marginalizare socială. Mai multe detalii AICI. 

 

 

Comenteaza