Clujean, dat în urmărire naţională. După ce a comis infracţiunile a fost liber o săptămână, din "lipsă de procedură"...

Clujean, dat în urmărire naţională. După ce a comis infracţiunile a fost liber o săptămână, din "lipsă de procedură"...
| Foto: captura foto - https://www.politiaromana.ro/

Agresiunia de la restaurantul turdean ”Sarea-n Bucate” a avut loc în data de 1 februarie, iar arestarea făptaşilor a fost aprobată abia în data de 13 februarie, din... lipsă de procedură. Unul dintre infractori e după gratii, însă celălalt e dat în urmărire naţională.

Clujeanul Andrei Gherman, cel care a fost implicat în bătaia de la restaurantul ”Sarea-n Bucate” din Turda, din seara zilei de 1 februarie, este dat la ”Persoane urmărite” pe siteul Poliției Naționale, transmite turdanews.net.

"DETALII: POSEDĂ MANDAT DE ARESTARE PREVENTIVĂ PENTRU O PERIOADĂ DE 30 DE ZILE EMIS DE CĂTRE JUDECĂTORIA TURDA PENTRU COMITEREA INFRACŢIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENŢE", precizează site-ul politiaromana.ro

Celălalt agresor din seara aceleiași zile, Sorin Vălean, a ajuns deja după gratii, fiind în arest preventiv, după ce a fost identificat de polițiști în Cluj-Napoca, la câteva zile după agresiune și după ce au început căutările lor.

Amintim că Sorin Vălean și Andrei Gherman au fost autorii unei agresiuni împotriva lui Alexandru Bolboacă, în seara zilei de 1 februarie 2023, la restaurantul ”Sarea-n Bucate” din zona Turda-Băi. Acuzaţii l-au desfigurat în bătaie pe Alexandru Bolboacă, asupra căruia au tăbărât cu pumnii și cu picioarele. De asemenea, Andrei Gherman a agresat-o și pe cea care administrează locația și a spart geamurile restaurantului.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiunile de tulburarea liniștii și ordinii publice, lovire sau alte violențe. Cercetările au fost demarate în urma sesizărilor primite la data de 1 februarie în jurul orei 21,50 referitoare la o stare conflictuală derulată în incinta unui local public din Turda. O persoană care a fost agresată fizic a primit îngrijiri medicale de specialitate.

Din cercetarile preliminare rezulta implicarea a 4 persoane. Un bărbat de 40 de ani a necesitat îngrijirile medicale. Cercetarile se află în derulare”, a comunicat IPJ Cluj în data de 2 februarie cu privire la incidentul din restaurantul turdean. 

CITEŞTE ŞI: Bătăușii de la restaurantul ”Sarea-n Bucate” din Turda sunt LIBERI până luni. Din lipsă de procedură...

Comenteaza