Clujean, rămas fără maşina la frontieră. Autoturismul, căutat în Marea Britanie
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Mar 2019, 14:16
- Eveniment
- Ascultă știrea
Poliţiştii de frontieră de la punctul de trecere Borş au reţinut maşina unui bărbat din Cluj care s-a prezentat la controlul de frontieră cu un autoturism care era căutat de autorităţile din Marea Britanie în vederea confiscării.
Astfel, joi dimineaţa, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, judeţul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Cluj, conducând un autoturism marca Mercedes S350, înmatriculat în Marea Britanie, an de fabricaţie 2016.
"În urma verificărilor efectuate cu ocazia controlului de frontieră, s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie, în urmă cu două săptămâni.
Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a cumpărat autoturismul de la un cetăţean polonez din Anglia, ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, plătind suma de 23.000 de lire sterline. Acesta a mai declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul se află în atenţia autorităţilor", transmite Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
Autoturismul, în valoare de 60.000 euro, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. De asemenea, faţă de bărbatul din Cluj, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.