Clujeanul Daniel Morar, de la DNA la Curtea Constituţională

Clujeanul Daniel Morar, de la DNA la Curtea Constituţională
Procurorul clujean Daniel Morar, fost şef al DNA, în prezent procuror general interimar, a fost numit de preşedintele Traian Băsescu judecător la Curtea Constituţională. Morar va primi un mandat de nouă ani şi este al doilea clujean din structura care garantează respectarea Constituţiei României.

Decretul de numire a fost semnat luni, 25 martie, de Traian Băsescu, însă Daniel Morar va primi oficial funcţia abia după 8 iunie, când expiră mandatul judecătorului Acsinte Gaspar, numit în 2004 de Ion Iliescu. „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 25 martie a.c., Decretul de numire a domnului Daniel-Marius Morar în func?ia de judecător la Curtea Constitu?ională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Totodată, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind încetarea în 8 iunie a mandatului Aspaziei Cojocaru, numită în Curtea Constituţională la propunerea Camerei Deputaţilor. Şi mandatul judecătorului Ion Predescu, desemnat de Senat, se va încheia în aceeaşi perioadă. Pentru posturile care rămân vacante la Curtea Constituţională, USL îi are ca nominalizaţi pe Mona Pivniceru din partea Senatului şi pe Valer Dorneanu, din partea Camerei Deputaţilor. Aceştia ar trebui să fie validaţi în această săptămână prin votul Parlamentului.

Daniel Morar a avut două mandate la şefia DNA, din august 2005 până în octombrie 2012, după care a preluat funcţia de şef interimar al Parchetului General. Morar, absolvent al Facultăţii de Drept „Babe?-Bolyai" din Cluj-Napoca, are, ca procuror, o experienţă de 23 de ani, trecând prin toate etapele profesionale, de la parchetul de judecătorie la cel al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din 2005, Daniel Morar a preluat şefia structurii centrale a DNA. Cât timp a fost procuror la Cluj, Daniel Morar a instrumentat mai multe dosare célèbre, cum ar fi cel al fostului deputat Gabriel Bivolaru (caz pentru care Morar a fost delegat la Secţia anticorupţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), al fostului judecător Viorel Burzo sau frauda de la Banca Dacia Felix. Dosarele s-au finalizat prin condamnări la închisoare, cu executare. Daniel Morar l-a anchetat şi pe fostul primar al Clujului, Gheorghe Funar, acuzat în dosarul "Alimentara" de abuz în serviciu. Instanţa, însă, l-a declarat nevinovat pe Funar.

Daniel Morar a fost favoritul preşedintelui Traian Băsescu şi pentru funcţia de procuror general al României, după expirarea mandatului Laurei Codruţa Kovesi, însă această variantă nu a fost împărtăşită şi de ministrul Mona Pivniceru, care a organizat în toamna anului trecut interviuri pentru nominalizarea şefilor de la Parchetul General şi DNA. Însă, procedura a fost lipsită de succes, favoriţii lui Pivniceru primind aviz negativ de la Consiliul Superior al Magistraturii.

În iulie 2012, când mandatul lui Daniel Morar la DNA se apropia de final, Băsescu şi-a făcut publică aprecierea faţă de procurorul clujean. "Numirea lui Morar a făcut să explodeze o parte din colegii mei din partid. A fost procurorul care l-a arestat pe senatorul Liviu Ciupe. Faptul că omul acela era la putere şi procurorul anonim de la Cluj a avut curaj să-i pună cătuşele a arătat că a fost de încredere", spunea Băsescu într-o emisiune televizată .În septembrie 1999, fostul director al Direcţiei Regionale a Drumurilor Cluj, Liviu Ciupe, a fost arestat sub acuzaţia că a efectuat, din fondurile de reparaţii, o lucrare în valoare de 732 de milioane de lei vechi la un drum din cartierul bistriţean Viişoara, ancheta fiind condusă de Daniel Morar, în acea perioadă procuror la Parchetul Curţii de Apel Cluj. Ulterior, Ciupe a fost trimis în judecată pentru delapidare, însă instanţele l-au achitat. Liviu Ciupe a cerut despăgubiri statului român, motivând că a făcut nevinovat patru luni de închisoare.

Daniel Morar nu este singurul clujean la Curtea Consituţională, profesorul universitar doctor Mircea Ştefan Minea, fostul şef al Catedrei de Drept Public din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai, fiind numit de Camera Deputaţilor, în 2010, judecător în această instituţie.

Conform Constituţiei României, Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României.

 

 

Comenteaza