Clujeanul Marius Balo, din nou în GREVA FOAMEI pentru Alina, româncă întemnițată în China: "Viața îi atârnă de un fir de ață. Nu pot să rămân indiferent"

Clujeanul Marius Balo, din nou în GREVA FOAMEI pentru Alina, româncă întemnițată în China: "Viața îi atârnă de un fir de ață. Nu pot să rămân indiferent"

Este a treia oară când clujeanul Marius Balo, care a stat 8 ani într-o închisoare din China, intră în greva foamei pentru a atrage atenția autorităților române asupra cazului Alinei Apostol, o româncă întemnițată în China din 2017.

Marius Balo a anunțat că în1 iunie a început pentru a treia oară în șapte luni de zile, greva foamei pentru Alina Irina Apostol, tânăra condamnată la 13 ani de temniță în China, unde se află închisă deja din 2017. Profesorul clujean spune că face din nou acest gest în speranța de atrage atenția autorităților române cu privire la situația disperată în care se află Alina.

„În acest al treilea demers nu doresc să mai atac pe nimeni”, spune Balo, dar se arată profund dezamăgit de faptul că până acum i s-a tot promis că se rezolvă situația româncei, însă nu s-a făcut nimic.

„Ultimul demers, cel din aprilie, am suspendat după 10 zile. Am primit un telefon de la Ministerul Justiției în care mi se promite că se va rezolva situația ei. A fost o capcană. Nu sa rezolvat nimic. Suntem în exact aceeași situație în care eram în urmă cu două luni. 

Ministerul Justiției așteaptă din China, în dolce far niente, un număr de cont în care părinții să vireze amenda Alinei și astfel să fie îndeplinite toate condițiile impuse de partea chineză pentru transfer. Părinții i-au vândut apartamentul fetei, au banii. Ministerul Justiției trebuie doar să facă rost de numărul de cont.

De luni de zile, nu sa sinchisit nimeni sa puna mana pe telefon, sa sune in China si in 2 minute sa faca rost de acel numar de cont. Între timp Alinei, ajunsă un sac de oase după șase ani de inaniție, i-au căzut chiar și dinții din gura. Viața îi atârnă de un fir de ață. 

Am trecut și eu prin temnițele comuniste din China. Nu pot să rămână indiferent la durerea și la suferința ei. Nu pot. Dacă aș face acest lucru, dacă aș trece pe lângă ea ca o bestie rece căreia nu îi pasă, ar însemna că nu am învățat nimic în cei opt ani de chin.

Nu o cunosc. Nu știu cine e. Am aflat de ea în urmă cu doi ani, după ce m-am întors acasă. Nu contest decizia tribunalului chinez, 13 ani și jumătate de închisoare. Nu cer ca ea să fie eliberată, doar să fie transferată în România, pentru a putea continua aici restul de pedeapsă. Acasă. Printre ai ei. 

Nu reprezent în acest demers al meu niciun interes al nimănui, în afară de interesul Alinei Apostol. Nu am în spate nicio organizație. Nu am în spate nicio asociație. Nu am în spate vreun partid sau grup de interese. Sunt doar un om. Mă numesc Marius Balo . Sunt singurul din această țară care poate simți o parte din suferința Alinei. Am fost ajutat și eu în suferința mea. Vreau să ajut și eu la rândul meu.

Dezinteresul instituțiilor statului român față de acest caz cutremurător este inacceptabil. L-am informat pe Dl Prim-Ministru, pe Dl Președinte al Senatului și pe Dna Ministru al Justiției de hotărârea mea. Le-am scrisă în parte mesaje pe WhatsApp. Nu am primit încă niciun răspuns.

Sunt hotărât să continue aceast demers până se va rezolva situația cu numărul de cont. De această dată nu mă voi mai lăsa atras în capcana promisiunilor. Am fost ieri la spital și mi-am făcut analizele de sânge, pe care le-ai repetată o dată la 7 zile, atât timp cât va fi necesar. Ori trăim ori murim amândoi.

În acest al treilea demers nu doresc să mai atac pe nimeni. Doresc să fie un demers al sufletelor, al rugăciunii și al jertfei. În noiembrie și apoi în aprilie mi-am vărsat de multe ori frustrare și amărăciunea pe Dna Ministru și pe ceilalți oficiali în măsură să o ajute pe Alina. Nu înțelegeam de ce nu acționează. De această dată trebuie să rămână doar rugăciunea și nădejdea în puterea ei.

Este imposibil ca Dumnezeu să nu atingă sufletele celor care sunt în măsură să o ajute să se întoarcă acasă! Este imposibil! Vă rog și Dvs o rugăciune pentru A spune și pentru cei în mâinile acestea să stea acest lucru! Cei care nu obișnuiți să vă rugați, vă rog să vă trimiteți un gând bun!” - este mesajul transmis de Marius Balo.

Clujeanul a postat și conținutul unei scrisori pe care Alina a trimis-o părinților - „Este o minune în sine faptul că a reușit să o trimită. Asemenea multor scrisori trimise de mine din interiorul acelui iad, și scrisorii ei ia luat multă vreme pentru a ajunge la destinație”. 

Iată pasajele principale din scrisoarea Alinei, tradusă de Marius Balo:

„Dragii mei părinți, îmi lipsiți atât de mult și în fiecare zi mă gândesc doar la ziua în care vă voi lua din nou în brațe. Mă simt complet izolat deoarece nu am vești de la nimeni.

Draga mea mamă, mă gândesc la tine în fiecare secundă. Te iubesc, îmi lipsești și promit că vei scrie în fiecare lună. Te rog să îl duci pe Lucky la veterinar pentru ca să primească injecția împotriva puricilor. Îmi este dor de îmbrățișarea ta și de mâncare pe care o gătești!

Iubiții mei părinți, țările noastre mici și
frumoase sunt oameni buni la suflet care pot
face minuni. În fiecare zi mă gândesc că niciun rău nu este permanent și că voi vedea ziua când vă voi îmbrățișa, vă voi săruta și voi fi din nou cu voi. 

Mi-ar plăcea să am o carte în engleză pe care să o citesc dar nu am niciuna și văd că este imposibil să pot primi. Aș citi o întreagă bibliotecă dacă aș putea! Îmi amintesc că Albert Einstein spunea că Dumnezeu nu joacă zaruri. Acesta este un alt mod de a spune că totul se întâmplă cu un motiv.

Mamă, te rog să dai de pomană la biserică
câteva pungi cu mâncare. De asemenea, te rog să îmi dai și hainele din dormitor. Sper ca în acest fel să se milostivească Dumnezeu și de noi și să nu aducă din nou împreună. 

Tată drag, te rog să fii puternic și să te îngrijești de sănătate. VA ROG SA VA NOASTRA SA VA SISTINE IN ACEASTA SUFERINTA! Simt că nu ești singur și Dumnezeu este cu tine. El va face o minune pentru noi! Te iubesc tăticule!
Dumnezeu este mare și bun! Te iubesc atât de mult!

Îmi este dor de toți cei de acasă! Îmi este dor de limba română. Aștept vești ! Irina”

Comenteaza