Clujenii de pe o stradă din Gruia se luptă de ani de zile cu un investitor care vrea bloc cu 4 etaje în zonă de case VIDEO

Clujenii de pe o stradă din Gruia se luptă de ani de zile cu un investitor care vrea bloc cu 4 etaje în zonă de case VIDEO
Clujenii din cartierul Gruia au ajuns la pragul răbdării. Locuitorii de pe strada Romulus Vuia se luptă de ani buni cu un investitor care vrea să ridice un bloc de patru etaje într-o zonă de case. Oamenii şi-au luat şi un avocat pentru a-i reprezenta în instanţă.

Avocatul oamenilor s-a lovit de un refuz din parte Primăriei Cluj, dar şi a Inspecţiei în Construcţii încă din luna aprilie. Atunci a încercat să ajungă la toată documentaţia care atestă legalitatea construcţiei.

"Întreaga temă de autorizare este o temă falsă întrucât nu putem crede că asupra a două case vechi care acutalemente se pot dărâma în baza unor dispoziţii de şantier se pot construi două blocuri cu suprafeţe imense", spune avocatul Nicolae Aldea.

Oamenii protestează încă din 2005 împotriva proiectului şi au cerut autorităţilor locale să nu elibereze autorizaţia de construire. Cu toate acestea, dezvoltatorul a câştigat în instanţă dreptul de a construi în baza Planului Ubanistic General din 1999. Vecinii spun acum că nu pot dormi din cauza zgomotului făcut de muncitori. Mai mult, pereţii unor case din apropiere au început să se crape.

Consilierul local Radu Moisin a explicat cum a fost aprobat proiectul: "Din câte îmi aduc aminte era vorba de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care obliga Primăria să emită autorizaţie de construire".

Oamenii se plâng şi de zgomotul pe care îl fac muncitorii, despre care sdpun că lucrează până noaptea târziu.

Construcţia va avea peste 20 de metri înălţime, într-o zonă cu case care nu depăşesc 4 metri.

Avocatul angajat de vecini solicită în continuare anularea autorizaţiilor de construire. Procesul continuă, iar părţile vor ajunge în faţa judecătorului săptămâna viitoare. Menţionăm că nici dezvoltatorul imobiliar, o firmă din Baia Mare, nici arhitectul care a realizat proiectul nu au putut fi contactaţi.

Reporter: Anca Baciu
Imagine: L. Ersek/R. Râşnoveanu

 

Comenteaza