Clujenii îi cer primarului Emil Boc să instaleze un ecran în centrul oraşului pentru meciul din optimi
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Iun 2024, 08:58
- Eveniment
- Ascultă știrea
"Ce Echipă aveeeem! Hai România!!!!", a postat edilul Emil Boc pe pagina de Facebook după calificarea în optimile EURO 2024 a "Naţionalei de suflet" a României.
Unii microbişti s-au grăbit să îi reamintească în comentariile postării primarului din Cluj-Napoca că le-ar plăcea să se adune la meciul din optimi undeva în centrul oraşului pentru a viziona partida pe un ecran mai mare.
"Poate reușește primăria să pună un ecran în centru pentru meciul din optimi", i-a transmis un clujean primarului Emil Boc. "Exact", "Pe stadion" au răspuns alţii.
Încă de la începutul partidelor disputate la EURO 2024 clujenii şi-au dorit ca municipalitatea să instaleze un ecran mare, în aer liber, undeva în Cluj pentru vizionarea meciurilor de la Euro.
Meciul pe care România l-a pierdut cu Belgia, la EURO 2024, a fost proiectat în Piața Unirii pe un ecran gigant de către organizatorii TIFF.
Terasele din Cluj-Napoca şi localurile au fost pline la fiecare meci disputat de "Naţionala de suflet" a României, iar miercuri seara suporterii s-au adunat în Piaţa Avram Iancu pentru a se bucura de calificarea în optimi.