Clujenii îşi bagă banii într-un nou Caritas

Clujenii îşi bagă banii într-un nou Caritas
După aproape 20 de ani de la falimentul Caritas, 150 de clujeni au fost ademeniţi din nou să contracteze credite de la o societate de tip “bancă ţigănească”, iar numărul lor creşte zilnic.
SC Euro Credit Cassa promite împrumuturi în condiţii avantajoase, întinse pe zeci de ani. Pentru a putea intra în cercul celor eligibili, trebuie însă să plăteşti o taxă de înregistrare şi o rată fixă calculată din totalul sumei pe care se presupune că vrei s-o accesezi. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au verificat ieri legalitatea acestor proceduri şi vor sesiza Garda Financiară.

Sistemul Euro Credit poate fi apropiat de cel al jocurilor piramidale de tipul Caritas, unde participanţii/clienţii îşi asigură prin contribuţii lunare finanţarea unor împrumuturi. Deocamdată, Euro Credit nu a dat nici un împrumut, rezumându-se în prima lună de activitate să adune clienţi plătitori de taxă şi rate. Totuşi, mai mulţi clujeni au reclamat la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor faptul că au plătit diverse sume pentru a li se procesa dosarele şi că nimeni nu ştie când va fi aprobat împrumutul.

Cu toate că firma se numeşte Euro Credit, reprezentanţii acesteia susţin că ei nu dau credite, ci constituie “asociaţii de consumatori” pe care le gestionează. În ultimele două săptămâni cel puţin 150 de clujeni au încheiat contracte cu Euro Credit, iar numărul acestora creşte, susţin reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor. “Societatea nu dă nici o asigurare că banii vor putea fi încasaţi. Poate dura chiar şi 15 ani până în momentul în care un aşa-zis consiliu de administraţie decide că o anumită persoană poate primi banii. Ei încearcă să meargă pe lângă lege. I-am invitat la noi la sediu în această săptămână, să ne arate toate actele”, a declarat Mircea Radu, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC). Primele cercetări indică grave abateri în ceea ce priveşte redactarea contractului, lipsa mai multor facturi, precum şi a deducerii taxei pe valoarea adăugată, obiecţii care vor ajunge şi pe masa comisarilor de la Garda Financiară.

Societatea Euro Credit Cassa a fost înregistrată la Registrul Comerţului din Cluj în 16 ianuarie 2011, iar administratorii sunt trei persoane cu cetăţenie maghiară. Firma din Cluj are sediul social într-un apartament închiriat în cartierul Mănăştur, iar locaţia în care funcţionează, pe strada Cotită nr. 9, a fost, de asemenea, închiriată pentru doi ani. Redactorul ZIUA de CLUJ s-a interesat în calitate de simplu client la biroul Euro Credit despre condiţiile obţinerii împrumutului. Numeroase persoane şi cupluri se perindau în micul spaţiu, unii ca să semneze contractele, alţii doar să prospecteze situaţia. Societatea promite oferirea de împrumuturi până la 200.000 de lei, spune consultantul Tamas-Peter Norbert.

Pentru aceasta este nevoie să se depună un dosar din care să facă parte următoarele acte: copie buletin, contractul sau cartea de muncă, fişa fiscală sau adeverinţa de salariu, precum şi o factură de utilităţi. De asemenea, trebuie achitată o taxă de înregistrare, de 3,5% din valoarea totală a sumei pe care clientul doreşte s-o împrumute, dar şi o primă rată. Spre exemplu, pentru 20.000 de lei, suma indicată de redactorul ZIUA de CLUJ, clientul ar trebui să plătească o taxă de circa 700 de lei şi o rată de 155 de lei. Împrumutul este pe 15 ani. La insistenţele prezumtivului client despre perioada în care se poate accesa împrumutul, consultantul financiar Tamas-Peter Norbert are replică: “Ce tot întrebaţi atâta, sunteţi de la un ziar?”. Teoretic, cei care şi-au depus actele ar trebui să fie anunţaţi în două zile dacă li s-a acceptat dosarul.

Reprezentantul Euro Credit Cassa s-a arătat deranjat să dea explicaţii presei despre activitatea societăţii, dar şi despre controlul CJPC. “E curios de unde obţineţi aceste informaţii. E treaba lor, sunt de la Protecţia Consumatorilor. Nu există probleme cu contractele, este un termen minim de finalizare a primei luni în care există şanse să se ridice acei bani. Se poate ca data să fie şi de 15 ani, da! În cazul în care firma nu va mai exista, banii vor fi restituiţi, dar firma va exista şi peste 15 ani. În Ungaria există deja de 20 de ani”, a declarat reprezentantul Euro Credit, Csaby Waldman. Cunoscut şi sub numele de “Skinny”, Waldman este acuzat de preşedintele fundaţiei caritabile “Sprijinul Copiilor” din Oradea, Daniel Olosutean, că în 2010 a dispărut cu 30.000 de lei donaţi de cetăţeni unei filiale din Baia Mare pentru copii care aveau nevoie urgentă de intervenţii chirurgicale. “Sunt total mincinoase afirmaţiile care au apărut despre mine, iar acele persoane care le-au făcut vor fi date în judecată pentru calomnie”, a mai spus Waldman-Skinny.


Clujenii se tem, dar aplică

Clujenii care au văzut anunţurile Euro Credit Cassa în ziarele centrale şi-au pus speranţa în decizia acestei societăţi, discută înfocat pe diverse forumuri despre condiţiile creditării şi despre temerile pe care le au să nu fie “ţepuiţi”. Am spicuit câteva dintre intervenţiile apărute în luna ianuarie 2011 pe www.sextinio.testededragoste.net.

Şi eu am fost azi la ei, dar nu m-au prea lămurit. Ştiu că trebuie dată o taxă de înregistrare la semnarea contractului. Întrebarea mea este: dacă dăm taxa de înregistrare şi apoi ei nu ne mai dau banii??? Îi rog pe cei care au aplicat să mai scrie ce se întâmplă - anonim, 25 ianuarie

Mai e o problemă: dacă nu cunoşti limba maghiară, cu greu te înţelegi cu cineva de acolo. Adică, dacă nu sunteţi din zonă, probabil nici nu ştiţi ce semnaţi... Am vrut să aplic şi eu la ei, dar nu prea cred ce zic. Adică, mi se pare că sunt poveşti de adormit copiii. De exemplu: au o reclamă în ziar (Cancan sau Libertatea), în care spun că îţi dau 5.500 ron şi în trei ani plăteşti o rată fixă de 170 lei/lună. La un calcul simplu, înseamnă că plăteşti o dobândă de 620 de lei în trei ani! - anonim, 25 ianuarie

Eu am mai fost vineri pe la ei şi foarte multă lume semna contracte. Din acte, am văzut într-un contract că scria că banii se dau prin tragere la sorţi. Dacă este cineva care a semnat contract dintre cei care citesc, îl rog să-l scaneze şi să-l posteze sau măcar să scrie că-l are şi dau o adresă de mail să-l trimită - Paul, 29 ianuarie

Euro Credit şi Euro Cassa au înşelat oameni în Satu Mare

În 2004, Ministerul Finanţelor avertiza despre practicile penale a două societăţi înregistrate în Satu Mare. Euro Credit SRL şi Euro Cassa SRL, ambele administrate de un cetăţean german, Merk Johann Stefan, şi de unul maghiar, Zsomborgi Laszlo, au reuşit împreună să colecteze ca fonduri provenite de la peste 2.300 de deponenţi, din care o parte sunt clienţi activi - care îşi plătesc ratele, clienţi pasivi - care nu plătesc cu regularitate şi clienţi retraşi - care nu mai plătesc deloc şi au făcut cerere de retragere, sume în valoare totală de 13,2 miliarde de lei vechi, respectiv SC Euro Cassa - 11,7 miliarde de lei vechi şi SC Euro Credit - 1,5 miliarde de lei.

Din aceste sume, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul guvernului, cele două firme nu au redistribuit decât 6,3 miliarde de lei vechi, reprezentând împrumuturi către doar 180 de persoane din totalul clienţilor. Restul sumei colectate nu a putut fi justificată de către administratori. În plus, la acea dată Merk a retras 0,8 miliarde de lei vechi, cu care a plătit un avans la un autoturism de lux marca VW Phaeton, achiziţionat în leasing, a cărui valoare totală era de 98.062 de euro. Cu toate că au fost puşi iniţial sub acuzare pentru înşelăciune, Merk şi Zsomborgi au fost scoşi de sub urmărire penală. Păgubiţii din Satu Mare se judecă însă pentru banii “investiţi” în Euro Credit şi Euro Cassa, societăţi falimentate între timp.


Comenteaza