Clujul condamnă România la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a dat câştig de cauză unui grup de revoluţionari clujeni, într-un dosar înregistrat în 2006. Aceştia au reclamat celui mai înalt for al justiţiei europene faptul că Ministerul Apărării Naţionale a tergiversat în repetate rânduri dosarul Revoluţiei de la Cluj din 1989, favorizându-i pe cei vinovaţi de moartea a 26 de oameni şi rănirea altor 52. CEDO le-a acordat daune morale de circa 50.000 de euro şi plata unor taxe şi cheltuieli de judecată. Forul arată că statul român avea obligaţia să reacţioneze cu promptitudine şi să apere dreptul la viaţă al cetăţenilor săi.

Reclamanţii s-au plâns de lipsa unei anchete efective în urma represiunii manifestanţilor anticomunişti din 21 Decembrie 1989 în Cluj-Napoca. Ei au susţinut că autorităţile interne şi, în mod particular, Parchetul Militar au întârziat în mod deliberat procedurile de anchetă şi au denunţat despăgubirile acordate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României ca fiind insuficiente. În dosarul înregistrat la CEDO sub numele Lăpuşan vs România, s-au asociat nouă revoluţionari clujeni şi rudele acestora. Dintre ei, Dorel Lăpuşan, Mircea Niţu, Leontin Lung, Inclenzan Dumitru şi Liviu Borţig vor primi daune morale de 10.000 de euro fiecare şi decontarea unor cheltuieli de judecată de câteva sute de euro. Ceilalţi patru solicitanţi, Dorel Lupşa, Nicolae Nemeti-Cristea, apoi tatăl şi soţia revoluţionarului Lucian Matiş, Delia-Liana şi Cornel, nu sunt pomeniţi în sentinţa CEDO. "Am citit sentinţa, dar nu am analizat-o încă. În cazul rudelor lui Lucian Matiş, pe care le reprezint, s-ar putea să fie vorba de o eroare materială. Vom analiza", a conchis avocatul Ovidiu Podaru, cel care i-a reprezentat la CEDO pe cei nouă clujeni.

"E corectă hotărârea CEDO. Şi nu e vorba doar de dosarul Clujului, ci de toate dosarele Revoluţiei din România. E inadmisibil ca victimele să aştepte 20 de ani să li se facă dreptate", a comentat procurorul militar Dan Voinea, cel care a instrumentat cazul Revoluţiei de la Cluj.

Dosarul Revoluţiei de la Cluj a început în 1990, iar în 1992 a fost închis prin rezoluţia de "neîncepere a urmăririi penale". Ancheta a fost redeschisă abia în 1997 de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General al României, iar în 1998 şase inculpaţi cu funcţii de decizie în armată şi administraţie în 1989 au fost trimişi în faţa instanţei. Unele modificări legislative din toamna lui 1998 au determinat mutarea judecării dosarului Revoluţiei clujene la o secţie penală a ÎCCJ, însă după audierea a circa 500 de martori, instanţa a admis o excepţie a nelegalităţii actului de sesizare, iar în 1999, dosarul a fost întors la parchet pentru refacerea rechizitoriului. În 2004, cauza a fost trimisă spre rejudecare unui al doilea complet de judecători al ÎCCJ, iar abia în 2005 instanţa a dat verdictul: generalul (r) Iulian Topliceanu, fost comandant al Armatei a 4-a, a primit 10 ani de închisoare, colonelul Valeriu Burtea, fost comandant al unei unităţi militare din Floreşti, şi lt. col. Ioan Cocan, fost comandant de divizion, au fost condamnaţi la câte nouă ani după gratii, iar maiorul Ilie Dicu, la 15 ani de închisoare. Doar acesta din urmă se mai află după gratii, restul fiind eliberaţi din diverse motive. Instanţa l-a achitat pe fruntaşul Marian Bolboş, care fusese judecat sub acuzaţia de omor calificat. Magistraţii i-au obligat pe inculpaţi să plătească, împreună cu MApN, despăgubiri către cele 80 de părţi civile din dosar în valoare de circa 4 milioane de lei. În mai 2006, Completul de nouă judecători a respins recursul MApN, sentinţa rămânând definitivă.