Clujul, gazda elementelor lego. Pasionaţii au admirat construcţiile impresionante GALERIE FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Oct 2014, 16:01
- Eveniment
- Ascultă știrea

Clujenii au fost aşteptaţi în weekend în cortul amplasat în parcarea hipermarketului Cora, acolo unde s-a desfăşurat o expoziţie impresionantă de construcţii lego.
La Cluj au fost expuse castele, o clădire de birouri, o gară, trenulețe, mașini sau construcţii Star Wars. Construcţiile reprezintă adevărate opere de artă construite din piese lego, pe diferite tematici care au variat de la tradiționalism până la elemente fantastice.
Pentru a construi aceste capodopere în miniatură, pasionații lucrează minuțios cu mii de piese de lego, în funcție de complexitate. Unele construcții sunt standard, altele, după imaginaţia lor.
"Expoziţia a început de vineri, pe o suprafaţă de 36 de metri pătraţi. Au fost aduse aici elemente SF, elemente arhitecturale, trenuleţe, un festival medieval, iar lucrările sunt realizate de membrii asociaţiei Brickenburg", a declarat unul dintre organizatori, Sever Alicu.
Tot în cadrul expoziţiei, copiii au avut oportunitatea de se juca, de a testa piesele şi li s-a oferit ocazia de a învăţa şi de a-şi dezvolta imaginaţia.