Clujul în următoarele 10 zile: “Te apucă râsu-plânsu’”
- Scris de Florentina Tatar
- 14 Oct 2011, 23:24
- Eveniment
- Ascultă știrea

O ceremonie scurtă, dar concisă a marcat vineri seara inaugurarea celei de-a treia ediţii a Festivalului Comedy Cluj, în prezenţa oficialităţilor locale, oamenilor de afaceri, blogerilor şi oamenilor de film.
Sala cinematografului "Florin Piersic" a fost aproape plină la ora anunţată a inaugurării. "Suntem la a III-a ediţie, dar am senzaţia că am început cu mult timp în urmă", a declarat Sorin Dan, directorul festivalului. Organizatorul a remarcat ca noutate sala renovată şi numele faimos pe care îl poartă de data aceasta fostul Cinema Republica, precum şi numărul impresionant de sponsori şi parteneri care sprijină ediţia de faţă. "Despre comedie spun de fiecare dată că ne dorim ca lumea să nu o mai perceapă ca pe un gen facil, ci ca pe unul complex, care poate însemna satiră, parodie, ironie sau, ceea ce vrem să evidenţiem acum, comedy drama", a adăugat Dan. Acest gen este chiar tema ediţiei a III-a a Comedy Cluj şi a fost explicată în discursul inaugural cu o expresie a poetului Tudor Arghezi, mai exact "Te apucă râsu-plânsu'". "Filmul din deschidere este foarte semnificativ pentru genul comedy drama. Vrem ca lumea să vină la filmele din festival nu pentru a hohoti în sală, ci pentru a se delecta cu subtilităţile unui umor intelegent. Nu ne dorim râsul, ci zâmbetul", a punctat Sorin Dan.
Pentru a selecta cele peste 130 de filme din 35 de ţări, organizatorii festivalului clujean au urmărit peste 700 de producţii. "Îi asigur pe clujeni că filmele pe care le-am adus noi nu sunt cele văzute nici la televizor şi nici la mall, au fost alese cu mare grijă şi aduc genuri şi concepte noi", a asigurat organizatorul. Acesta a subliniat încă o dată că au urmărit să prezinte producţii de calitate şi s-au concentrat mai puţin pe popularitatea pe care ar putea să o aibă în rândul publicului. O altă noutate anunţată pe scenă a fost secţiunea specială dedicată academiilor de film din toată lumea.
La fel ca la toate galele evenimentelor culturale clujene, nu au lipsit din ambianţă rochiile de seară şi ţinutele elegante, dar nici outfit-urile nonconformiste ale lumii artistice clujene, care au ca piesă de rezistenţă jeansul şi combinaţiile sofisticate de culori. Între personalităţile prezente în public s-au numărat prefectul Florin Stamatian, bancherul Iosif Pop, viceprimarul Radu Moisin, referentul Ucu Bodiceanu de la Casa Municipală de Cultură, Ioan Mureşan, directorul Direcţiei de Cultură a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.