Clujul se îmbracă în luminițe de Crăciun, marca Lights ON. Inițiativa clujeană ajunge și în Londra și Olso
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Noi 2019, 12:31
- Eveniment
- Ascultă știrea
Instalații artistice de mari dimensiuni vor fi amplasate, în perioada 21 noiembrie - 15 decembrie 2019, în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca și nu numai.
Tema generală a acestei ediții este Conștientizarea cu focus pe trei direcții clare de implementare: Arhitectură, Mediu, Relația Individ-Comunitate.
În acest an, festivalul de Light Art vine cu mai multe surprize pentru fanii acestui gen de manifestare culturală publică. Evenimentul se desfășoară între 21 noiembrie și 15 decembrie în Cluj-Napoca, cu câteva excepții care vor fi dezvăluite la momentul oportun.
„ Instalațiile pe care artiștii selectați de echipa Lights ON Romania le prezintă în spațiul public și privat vin cu povești menite să aducă în atenția tuturor conștientizarea unor probleme mai mari sau mai mici cu care ne confruntăm în moduri distincte. Tot în 2019, depășim granițele țării în urmărirea unui scop demult urmărit. Ne-am asociat cu festivalul de lumină Canary Wharf Winter Lights - Londra pentru a crea un dialog inedit peste mări și țări dedicat acelora dintre noi pe care-i păstrăm în inimi și în minți pentru că sunt azi departe de noi. Drept urmare, o instalație extrem de personală va fi dezvăluită în inima financiară a Capitalei Marii Britanii, o instalație personală nouă, românilor”, a declarat Andi Daiszler, Președinte Asociația Daisler.
„În același timp, ne-am asociat și cu două festivaluri de lumină din Norvegia, mai exact Factory Light și Fjord Oslo, scopul fiind acela de a crește mobilitatea tinerilor artiști români și norvegieni între aceste evenimente și de a sprijini restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice prin metode creative și experimentale”, a declarat Daniel Popescu, directorul artistic al Lights ON Romania. Colaborarea dintre aceste trei evenimente este posibilă cu ajutorul unui grant obținut de către Asociația Daisler prin structura RO-Cultura.
Artiști străini și artiști români, cunoscuți sau necunoscuți publicului larg, expun lucrări aclamate la scară globală sau în premieră în Cluj-Napoca, orașul care se transformă pentru al doilea an la rând într-o veritabilă galerie de artă contemporană la scară mare. Spațiile de expunere sunt și ele extrem de diverse, atât ca amplasament, cât și ca ofertă, unul dintre scopurile evenimentului fiind reactivarea spațiilor urbane.
Astfel, dacă anul trecut, la prima ediție, clujenii și nu numai au fost luați prin surprindere de instalații interesante regăsite în biserici (Museum of the Moon - Biserica Piaristă) sau curți interioare (Endless Light Column - curtea interioară a Samsara Foodhouse), în acest an evenimentul capătă mai mult curaj și duce instalații de lumină deasupra străzii (Strada Potaissa), în incinta unor clădiri emblematice (The Office) sau chiar și pe unele clădiri extrem de populare (Biblioteca Județeană Octavian Goga) și multe altele într-un demers captivant de reconectare personală cu orașul.
Tururi ghidate conduse de ghizii de la Cluj Guided Tours vor conecta seară de seară doritorii cu instalațiile de lumină și poveștile lor. Și vor opri de această dată și în fața vitrinelor în care sunt expuse instalații ale tinerilor artiști clujeni.