Foto Cod Roșu la ANM! Lenjerie intimă, haine de firmă, decorațiuni și șosete, de 100.000 de euro, din bani publici. Diana Buzoianu cere demisii

Cod Roșu la ANM! Lenjerie intimă, haine de firmă, decorațiuni și șosete, de 100.000 de euro, din bani publici. Diana Buzoianu cere demisii
Cod Roșu la ANM: lenjerie intimă, parfumuri și haine de firmă din bani publici. Diana Buzoianu cere demisii
Cod Roșu la ANM: lenjerie intimă, parfumuri și haine de firmă din bani publici. Diana Buzoianu cere demisii
Cod Roșu la ANM: lenjerie intimă, parfumuri și haine de firmă din bani publici. Diana Buzoianu cere demisii
Cod Roșu la ANM: lenjerie intimă, parfumuri și haine de firmă din bani publici. Diana Buzoianu cere demisii
Cod Roșu la ANM: lenjerie intimă, parfumuri și haine de firmă din bani publici. Diana Buzoianu cere demisii

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, anunță sesizarea Parchetului General, după ce un control efectuat la Administrația Națională de Meteorologie a scos la iveală achiziții de sute de mii de lei din bani publici, și cere demisia conducerii instituției.

„Ce au în comun un sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata? Au fost toate cumpărate de pe cardul oficial al Agenției Naționale de Meteorologie, din bugetul instituției. E parte din ce a descoperit corpul de control al Ministerului Mediului în urma controlului lansat acum câteva săptămâni”, a scris Diana Buzoianu, sâmbătă, pe Facebook. 

Potrivit acesteia, în urma cercetării s-a aflat că cinci carduri oficiale ale ANM au fost folosite pentru cumpărarea de obiecte de lux cu o valoare de peste 450.000 de lei. Buzoianu a atașat la postare câteva imagini cu modele de bunuri despre care spune că au fost achiziționate de pe aceste carduri. 

În 2025 au fost achiziționate articole vestimentare și accesorii de lux în valoare totală de 85.290 de lei, parfumuri de 119.750 de lei și produse cosmetice în valoare de 11.666 de lei.  

"În cifre, în 2025, ca exemple, corpul control a descoperit că:

1. Au fost achiziționate articole vestimentare (bluze corp, pantaloni, șosete, colanți, lenjerie de corp, pijamale, etc. și accesorii de lux în valoare totală de 85.290 lei;
2. Au fost achiziționate parfumuri în valoare totală de 119.750 lei;
3. Au fost achiziționate produse cosmetice în valoare totală de 11.666 lei;
4. Au fost achiziționate odorizante cameră în valoare de 38.687 lei;
5. Decorațiuni și accesorii pentru cameră/baie/bucătărie în valoare totală de 30.052 lei;
6. Au fost achiziționate 3 ceasuri inteligente (smart watch) și accesorii în valoare totală de 11.545 lei;
7. Au fost achiziționate 2 aranjamente florale în valoare totală de 9.350 lei (6.000 lei + 3.350 lei);
8. Au fost achiziționate 2 ghivece ornamentale în valoare totală de 6.381 lei;

Pentru 2026, câteva exemple din ce a descoperit corpul control:

1. Au fost achiziționate articole vestimentare și accesorii de lux în valoare totală de 103.143 lei;
2. Au fost achiziționate articole vestimentare în valoare totală de 8.742 lei;
3. Au fost achiziționate parfumuri în valoare totală de 12.619 lei;
4. Au fost achiziționate produse cosmetice în valoare totală de 14.216 lei;
5. Au fost achiziționate odorizante cameră în valoare de 4.311 lei", arată în postarea sa ministrul interimar al Mediului.

Diana Buzoianu spune că a primit mai multe sesizări care au stat la baza cererii de a fi realizat acest control în cadrul ANM, "dar nu mi-aș fi putut imagina niciodată că asemenea aberații și o asemenea bătaie de joc pe banii publici ar putea fi descoperită în urma oricărui control". 

În urma publicării raportului, ministra a anunțat că îl va trimite procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .