COMEDY CLUJ Din dragoste, cu cele mai bune intenții

Filmul e o ”felie de viață”, cun un scenariu ușor de rezumat: Alex, un tânăr care locuiește în București, află că mama sa a suferit un atac cerebral. Disperat, el se întoarce în orășelul transilvănean natal, insistând să-și transfere mama la Cluj, deși toată lumea din spitalul de provincie are cea mai mare grijă de pacientă. În cele din urmă, accidentul se dovedește minor, iar mama este externată cu bine. Peste această poveste se întrețes însă o sumedenie de detalii care completează atmosfera, definesc eroii, conturează și potențează frământarea aproape isterică a băiatului înnebunit că mama lui ar putea păți ceva. De altfel, tensiunea eroului principal se transmite, într-un mod aproape fizic, și spectatorilor. ”Din dragoste” poate fi considerat un fel de ”Moartea domnului Lăzărescu” pe dos, prezentând două feluri de a privi un sistem socotit corupt și de proastă calitate. Mama lui Alex e profesoară în micul oraș, iar relațiile de rudenie ale provinciei fac ca majoritatea medicilor din spital să fie ori prieteni, ori soți ai colegelor ei. De aici se nasc secvențe comice, în salonul ei aflându-se uneori șase-șapte persoane grijulii, toate aducând fructe și prăjituri, spre iritarea lui Alex, care crede că mama lui trebuie să aibă grijă ce mănâncă. Chiar și directorul spitalului vine o dată, adus de o prietenă de familie, pentru a se interesa de starea bolnavei. Pe de altă parte, Alex este convins că mama lui trebuie neapărat transferată la un spital important, iar o mică hemoragie din cauza acului perfuziei îl duce aproape la o criză de nervi. Accidentul vascular al mamei îl face pe tânăr să presimtă de fapt acea amenințare finală, acel ultim telefon care aduce cea mai rea veste, a despărțirii definitive. De aceea, revenit la București, îi e frică să răspundă la apelul tatălui său, care vrea să-i spună că analizele mamei au ieșit bine. Finalul excelent rezolvat al filmului vine după un tempo destul de lent și repetitiv, care induce spectatorului o stare de iritare, de respingere sau de contaminare tensională. Sitaru a optat pentru ”unghiul subiectiv” în filmare, adică actorul vorbește în camera de filmat, iar asta contribuie și mai mult la ”temperatura” acțiunii. Rolul lui Alex este susținut foarte bine de Bogdan Dumitrache, cu întreaga încărcătură energetică a unu erou tânăr, decis, cu alte sisteme de valori decât părinții săi. În oglindă, cuplul părinților - Natașa Raab și Marian Râlea - întruchipează perfect generația de mijloc a României, oameni de bun-simț, cu oarecare frică față de ”sistem”, cu temporizare a deciziei și o anume resemnare. În jurul lor apar o mulțime de alți oameni care configurează universul ambivalent al României de azi, de la profesoare-gospodine la prieteni cinici - o galerie de portrete care dă autenticitate filmului lui Adrian Sitaru. ”Din dragoste cu cele mai bune intenții” este un film reușit, își ating adică ținta. El poate să plictisească pe unii, să enerveze pe alții, să tensioneze pe câțiva, dar e limpede că Adrian Sitaru continuă linia inaugurată recent în cinematografia autohtonă, în care se vorbește despre oamenii de azi și problemele lor zilnice.