Comisar european: Atacurile teroriste ce au avut loc recent în Europa puteau fi prevenite
Avramopoulos a precizat că trebuie îmbunătăţită în mod semnificativ cooperarea dintre serviciile de informaţii din interiorul Europei, informează Politico.eu.
"Este momentul să fim îndrăzneţi şi ambiţioşi, să depăşim tabuurile de securitate ale trecutului şi, în cele din urmă, să muncim pentru a construi un sistem european de informaţii", a afirmat comisarul european, adăugând că unele state membre UE nu vor fi de acord cu această iniţiativă.
Avramopoulos a ţinut un discurs în faţa Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului European, în care a susţinut că, dacă ar fi fost o mai bună cooperare între serviciile de securitate, unele atacuri teroriste ce au avut loc pe teritoriul UE ar fi putut fi prevenite.
"Dacă ar fi existat cooperare şi schimb de informaţii, poate că unele dintre aceste evenimente tragice ar fi putut fi prevăzute şi prevenite. Dar, ca să fac o remarcă politică, cred că această situaţie va continua", a adăugat comisarul european.