Comisarul european Navracsics Tibor, la Cluj: "Vreau să pun tinerii în inima politicii europene"

Comisarul european Navracsics Tibor, la Cluj:
Navracsics Tibor, comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, a participat, vineri, la Adunarea Generală a Forumului European al Tineretului (AGFET), care se desfăşoară la Cluj între 20-22 noiembrie. În faţa a sute de tineri, a vorbit despre problemele pe care le întâmpină aceştia.

Alături de el, la dezbatere au fost prezenți tineri din peste 50 de ţări, care au avut ocazia să interacționeze cu oficialii responsabili de dezvoltarea sectorului de tineret de la cel mai înalt nivel.

Printre invitaţii care au luat cuvântul s-au regăsit şi secretarul de stat pe probleme de tineret în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Cristian Cosmin, dar și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Evenimentul reunește cele mai prestigioase asociații de tineret din întreaga Europă, lideri marcanți ai tinerilor şi actori cu rol decisiv în elaborarea politicilor de tineret la nivel european.

Comisarul european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport a vorbit despre cele trei priorităţi ale sale: dialogul cu tinerii pentru găsirea de soluţii la problemele lor, implicarea mai mare a tinerilor în procesul democratic şi construirea de oportunităţi pentru educaţia non-formală.

"Vreau să fiu comisarul tinerilor europeni în Comisia Europeană, este cel mai drăguț portofoliu din CE, pentru că mă ocup de educație, cultură, sport și tineret, cele mai drăguțe elemente ale vieții, care dispar încet. Este o sarcină importantă și o provocare să mă ridic la înălțimea așteptărilor voastre și să fiu un bun comisar al tineretului. Am adus cu mine o ofertă de alianță strategică între cei din generația mea și voi, oameni ai viitorului, pentru că sunt convins că este nevoie de o astfel de alianță și vreau să lucrez cu voi în toate problemele importante care privesc tinerii din Europa", a menționat Navracsics Tibor.

În faţa a sute de tineri prezenţi la AGFET, Navracsics a vorbit despre problemele pe care le întâmpină tinerii în zilele noastre şi a menţionat că aceştia sunt în fața unei provocări fără precedent, dată fiind situaţia economică actuală.

"Mulţi tineri europeni, deşi mult mai bine informați datorită social-media decât generaţiile precedente, nu au, totuși, o voce puternică în stare să zdruncine societățile de mâine. Misiunea mea este să schimb asta şi aceasta este baza alianţei de care vorbeam. Vreau să pun tinerii în inima politicii europene, să întărim și să extindem dialogul cu tinerii, să îi ajutăm să se implice mai mult în procesul democratic. Tinerii au fost loviți de criza economică şi dincolo de statisticile legate de rata șomajului, sărăcia şi condițiile de locuire, vreau să aud îngrijorările și așteptările tinerilor pe care le au față de politicieni, pe care statisticile nu ni le pot arăta", a declarat comisarul european.

La dezbaterea despre "Democraţie și participare" a luat cuvântul şi primarul Clujului, care a menţionat că deşi nu este perfectă, democraţia este, de fapt, singura formă de guvernământ care promovează libertatea şi prosperitatea.

"Îmi amintesc că Churchill când a vrut să definească democraţia a spus că este cea mai rea formă de guvernare, cu excepţia tuturor celorlalte. Democraţia este, de fapt, singura formă de guvernământ care promovează libertatea, prosperitatea, însă nu este perfectă. Trebuie să luptăm pentru democraţie în fiecare zi a vieţii noastre, pentru că nu este garantată şi, în special în estul Europei este înţeles faptul că democraţia este un lucru pe care poţi să îl ai sau nu. Avem experienţa secolului trecut, care s-a împărţit în democraţie şi totalitarism. Democraţia nu este pentru totdeauna, ci este un lucru pentru care trebuie luptat şi care trebuie păstrat, pentru că dacă nu avem grijă de acest aspect, orice pericol ar trecutului poate să readucă sistemul totalitar înapoi", a declarat primarul.

Edilul clujean a subliniat faptul că Uniunea Europeană este soluția şi nu cauza problemelor din ţară, totodată menţionând că democraţia trebuie întărită. Boc a dezbătut şi una din marile probleme pe care le întâmpină tinerii anului 2014, mai exact lipsa locurilor de muncă şi a declarat că aceste probleme ar trebui să poată să îşi găsească soluţii la nivelul administraţiilor locale.

Primarul a menţionat care sunt principalii paşi pe care România şi implicit Clujul ar trebui să îi urmeze pentru o evoluţie, făcând referire la accesul la educaţie şi locuri de muncă, dar şi la probleme ale autorităţilor locale precum transparenţa în bugetul local.

Comenteaza