11 bănci din cele 16 prin care Casa Naţională de Pensii plăteşte pensiile către beneficiari percep un comision între 0,10 şi 0,15% de la instituţie, dar, cu toate acestea, ele comisionează şi retragerea banilor de către pensionari. Comisionul perceput este de 0,5% din suma retrasă la ghişeu, deşi pensionarii se ştiu scutiţi de plata respectivă.
“îmi primesc pensia prin bancă, dar întrucât cu cardul mai aveam probleme, se bloca bancomatul, am ales să o ridic de la ghişeu. La fiecare retragere mi se ia însă comision de 0,5%, deşi eu ştiu că pensionarii sunt scutiţi de comision. Am vorbit la Casa Naţională de Pensii şi mi-au zis că, într-adevăr, suntem scutiţi. Le-am cerut să îmi arate actul normativ unde scrie acest lucru, pentru a-l arăta la bancă, dar au zis că e secret”, a menţionat C.K., un pensionar din Cluj.
Bărbatul îşi primeşte pensia de la CEC, dar este nemulţumit de faptul că, deşi este pensionar, o parte din bani este nevoit să îi lase băncii. “Ridicarea numerarului de pe card de către pensionari este necomisionalizată. Dacă retrag banii de la ghişeu, atunci se comisionează cu 0,5%, într-adevăr. Cu o simplă cerere pensionarul poate trece pe card, şi atunci nu plăteşte comisionul respectiv”, a menţionat directorul sucursalei CEC Cluj, Dorel Coteţ.
între Casa Naţională de Pensii şi 16 bănci comerciale există o convenţie de virare a pensiilor prin intermediul acestora, conform reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii Cluj. Majoritatea băncilor percep un comision care variază între 0,10% şi 0,15%, care se plăteşte de la bugetul de stat, conform sursei citate.
“Comisionul respectiv reprezintă suma plătită pentru faptul că băncile plătesc aceşti bani către pensionari prin banca lor. De asemenea, este stipulată modalitatea prin care se face acea plată, cont curent sau cont de card. Ce comisioane percepe ulterior banca ţine de ea. Pensionarul semnează separat un contract cu banca şi trebuie să se informeze în permanenţă să vadă ce comisioane sunt stipulate”, a precizat Adriana Antoci, directorul Casei Judeţene de Pensii Cluj. Ea a precizat că pensionarul poate opta pentru primirea banilor prin mandat poştal, şi atunci nu plăteşte comision.
Reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii spun că motivul pentru care unui pensionar i se percepe comision este că primeşte banii pe contul de card, dar nu utilizează cardul, ci ia banii de la ghişeu: “Dacă pensionarul ia banii de la bancomat, nu plăteşte comision. Dacă însă îi retrage de la ghişeu, atunci plăteşte”, menţionează Ioana Toth, consilier principal în cadrul Direcţiei de Comunicare a Casei Naţionale de Pensii.
De menţionat că sunt totuşi bănci care comisionează şi retragerea efectuată de pensionar de la bancomat, cu 0,2%. Dintre cele 16 bănci cu care Casa Naţională are convenţii, doar cinci nu percep comision de la instituţie. In privinţa comisionului de la client, dacă e vorba de un comision de 0,5% la o pensie de 500 de lei, suma respectivă este de 2,5 lei: “Sunt oameni în vârstă, pentru care contează şi un leu”, explică Antoci.
Redirecţionaţi către bancomate
Unele bănci comerciale, chiar dacă percep comision la ghişeu şi în cazul pensionarilor, oferă acestora posibilitatea de a nu plăti comision în cazul în care optează pentru retragerea cu cardul, după ce fac dovada calităţii de pensionar.
Posibilitatea respectivă este oferită în încercarea băncilor de a încuraja operaţiunile prin canale alternative, precum plata prin internet, retragerea la bancomat sau încasarea cu cardul, menţionează Corneliu Cojocaru, director de comunicare la BCR. Fiind vorba de persoane mai în vârstă, unele dintre acestea sunt rezervate cu privire la utilizarea cardurilor, făcând sesizări inclusiv la Casa Naţională de Pensii.