Comuna Beliș din Cluj vrea să iasă din Parcul Natural Apuseni. Care este motivul
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Oct 2022, 11:08
- Eveniment
- Ascultă știrea
În timp ce Comisia Europeană vrea ca până în 2030 să mărească rețeaua de zone protejate, comuna Beliș, din județul Cluj, vrea să iasă oficial din Parcul Natural Apuseni.
Primăria vrea să organizeze, pentru asta, un referendum local și susține că numai așa vor putea fi permise lucrări de modernizare. Activiștii de mediu, însă, spun că zona turistică este, de fapt, vânată de dezvoltatori. Oricum, pentru ca localitatea să fie scoasă din aria protejată, este nevoie de o hotărare de Guvern.
Argumentul oferit de primărie este că numai astfel localitatea se va putea dezvolta. Este invocată și invazia gândacului de scoarță care ar fi distrus copacii din zonă, iar padurea ar trebui exploatată, fapt imposibil în condițiile stricte ale unei arii protejate. Deocamdată, edilul comunei a refuzat să ofere un punct de vedere, conform PRO TV.
Pentru ca iesirea din categoria de arie protejată să se realizeze concret, e nevoie de o hotărâre de Guvern, susțin reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.