Comunitatea ”Corupția ucide” participă miercuri la mitingul de la Parlament
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Iun 2018, 18:45
- Eveniment
- Ascultă știrea
Comunitatea Facebook Corupția Ucide anunță ca va participa la mitingul anunțat miercuri în zona Parcului Izvor, la Parlament, unde se va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Viorica Dăncilă.
După acest protest, Corupția Ucide anunță un marș către Guvern, în Piața Victoriei.
„La ora 12, vom fi prezenți la Parlament, în zona Parcului Izvor, după care vom pleca în marș către Guvern, Piața Victoriei fiind destinația finală.
Traseul este: Fântâni, Unirii, Universitate, Romană, Piața Victoriei.
După 600.000 de oameni în stradă în 2017 și alte zeci și sute de mii ieșiți anul acesta, dublul infractor dorește să „reînvie" fatidica OUG 13”, se arată în mesajul postat pe pagina sa de Facebook de Corupția Ucide.
Pe de altă parte, mai multe firme anunță zi liberă mâine, pentru a permite angajaților să participe la protest.