Comunitatea maghiară din Cluj l-a omagiat pe Matei Corvin FOTO/VIDEO

Comunitatea maghiară din Cluj l-a omagiat pe Matei Corvin FOTO/VIDEO
Piaţa Unirii a găzduit ieri manifestări impresionante, prin care a fost marcată împlinirea a 568 de la naşterea lui Matei Corvin. Porumbei, căciuliţe aruncate în aer şi o ceremonie solemnă cu rugăciuni şi depuneri de coroane au marcat ieri aniversarea regelui maghiar.

Sute de clujeni de etnie maghiară s-au reunit astfel în faţa grupului statuar recent renovat, în ciuda vremii reci. Îmbrăcaţi sobru, ca la biserică, oamenii s-au recules în piaţa clujeană şi au cântat imnuri religioase. A fost evocată la microfon personalitatea marelui rege renascentist maghiar Matei Corvin, iar reprezentanţii bisericilor istorice maghiare din Transilvania au binecuvântat memoria fostului rege. Au fost prezenţi reprezentanţii bisericilor istorice maghiare din Transilvania: romano-catolică, luterană, protestantă şi unitariană. Vorbitorii au îndemnat adunarea să nu îşi uite regele şi principiile lui. De asemenea, dintre politicieni au luat parte la ceremonie Kelemen Honor, ministrul Culturii şi Cultelor, consilierul prezidenţial Ekstein Peter Kovacs, viceprimarul Laszlo Attila, fostul viceprimar Boros Janos, Gergely Balazs, preşedintele filialei clujene a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, precum şi Fekete Emoke, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

 

“Statuia va fi dezvelită oficial în 2 aprilie, aşa cum ne-am înţeles cu colegii din Ungaria, dar astăzi, fiind ziua de naştere a regelui Matia, mi se pare o acţiune firească o comemorare pornită de la societatea civilă. Din păcate, nu am putut inaugurat statuia mai repede, dar asta nu ne împiedică să punem o coroană de flori”, a declarat ministrul Culturii. S-a fluturat un steag al Ungariei, iar la final a fost intonat imnul acestei ţări. Vin în fiecare an şi trec zilnic pe aici. Eu am fost născută în Cluj, am trăit în Cluj, chiar în centrul oraşului”, a declarat Magdalena Borka, una dintre participantele la acţiune. “Este ziua de naştere a regelui nostru. Eu sunt maghiar, m-am născut la Cluj, am făcut liceul şi facultatea aici, în Cluj locuiesc”, a adăugat Vadasz Kalman, un clujean în vârstă de 72 de ani.

 

Porumbei şi căciuliţe aruncate în aer


 

Peste 100 de porumbei şi zeci de căciuliţe au înţesat ieri, pentru câteva clipe, zona din faţa statuii lui Matei Corvin, în cinstea zilei de naştere a regelui maghiar. Aduse la faţa locului în cuşti, păsările au fost eliberate spectaculos în acelaşi moment în care cei mici veniţi “cu clasa” la eveniment şi-au aruncat în aer căciuliţele, cu ţipete de bucurie.

 

Momentul a fost aplaudat şi ovaţionat de toţi clujenii care s-au nimerit în Piaţa Unirii la orele prânzului. “Am vrut să marcăm aniversarea lui Matei Corvin şi să ne arătăm bucuria că, în sfârşit, complexul statuar a fost renovat”, a declarat Macalik Arnold, reprezentantul Asociaţiei Amaryllis, organizator al acţiunii. “Porumbeii exprimă libertate, am vrea ca acest gest să devină o tradiţie, care să se repete în fiecare an. Am vrut să atragem atenţia şi asupra spaţiului public, care, practic, la Cluj nu prea există. Avem nişte străzi, pieţe, un scuar, dar nu ştim cum să le însufleţim”, a explicat organizatorul. Flash-mob-ul a marcat şi începerea Zilelor Corviniene, aflate la a 19-a ediţie. Manifestările cuprind evenimente culturale, cum ar fi expoziţii sau prelegeri.

 

Comenteaza