Concurs internaţional de sumo robotic, la Cluj-Napoca
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Mai 2019, 10:25
- Eveniment
- Ascultă știrea
Fenomenul BattleLab Robotica, aflat la a IX-a ediție, este rezultatul colaborării dintre Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Tehnice și BEST Cluj-Napoca, care şi-au unit forțele pentru a crea un eveniment unic în Cluj-Napoca, un concurs internaţional de sumo robotic.
Descrisă de participanți ca fiind o sărbătoare a creației, a dăruirii şi a pasiunii, competiția devenită o tradiție în estul Europei va avea loc în data de 11 mai 2019, începând cu ora 10:00, în amfiteatrul P03 din incinta Universității Tehnice, strada Barițiu, nr. 26.
Tema competiției o reprezintă implementarea de sumo-roboți autonomi, capabili să identifice și să elimine de pe suprafața de joc robotul advers. Acest concept a apărut la sfârșitul anilor ‘80 în Japonia, ca o încercare de a combina tradiția cu tehnologia. Fenomenul este în continuă creștere, evoluând de la roboțeii îmbrăcați în lemn şi plastic la adevărate demonstrații ale tehnologiilor de ultimă generație.
Ideile inovative, determinarea și ingeniozitatea sunt caracteristici ale studenților de la universitățile cu profil tehnic din România și din lume, care se vor prezenta la linia de start cu propriul robot autonom construit de la zero, cu scopul de a domina ringul de luptă. În cadrul competiției vor participa peste 40 de echipe care au investit atât timp, cât și bani, pentru construirea celor mai puternici roboți.
Sunt așteptați peste 400 de spectatori, dornici să urmărească luptele dintre roboți și să își susțină favoriții. Pentru că publicul este sufletul competiției, fă și tu parte din povestea BattleLab Robotica 2019! Intrarea este gratuită!