Condamnări în masă în dosarul Cordoş. 23 de persoane şi-au primit sentinţa

Condamnări în masă în dosarul Cordoş. 23 de persoane şi-au primit sentinţa
Cele 23 de persoane care şi-au recunoscut vinovăţia în dosarul în care este cercetată soţia senatorului Alexandru Cordoş, Mihaiela, au fost condamnate la închisoare cu suspendare de către Tribunalul Cluj.

În sarcina majorităţii dintre condamnaţi, în număr de 20, s-a reţinut săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. În această situaţie se află Veronica Doleanu, Raluca Lavinia Kereşi, Dorina Roxana Miclăuş, Ioana Felicia Moldovan, Angela Sabău, Ilinca Codruţa Szekely, Emilia Mariana Suciu, Roxana Ioana Şut, Mariana Ungureanu, Vasile Viman, Gabriela Barz, Irina Bidian, Maria Chiş, Maria Persida Duma, Mariana Lupea, Daciana-Maria Roman, Cosmina Loredana Rusu, Adriana Atena Vlas, Gheorghe Salanţă şi Nona Ştefana Bărgăoanu.

Alte două persoane, Dorina Dăncilă şi Gheorghe Olariu, s-au declarat vinovate de cumpărare de influență în formă continuată, iar încă una, Claudia Cristina Harmath, de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției procurorii au arătat că din 2013 până în prezent Mihaiela Cordoş, referent în cadrul SCJU Cluj, a pretins și a primit direct sau prin intermediul Claudiei Harmath de la persoanele mai sus menționate sume de bani cuprinse între 1.000 - 10.000 lei.

Acestea au fost date pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Alexandru Cordoş, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul SCJU Cluj, a Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să le obțină posturi cum ar fi cele de profesor suplinitor, infirmier, asistent medical şi juristconsult.

Pedepsele primite

În urma sentinţei date de Tribunalul Cluj la sfârşitul lunii iulie, în data de 31, Claudia Harmath a fost condamnată la trei ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de trei ani. De asemenea, procurorii au decis ca pe parcursul termenului de încercare să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Cluj-Napoca sau la Asociaţia Filantropică Medical Creştină Cluj Napoca.

Totodată instanţa a decis să confişte bunurile primite de la alte două persoane implicate în dosar, şi anume un costum format dintr-un sacou alb şi o fustă roz, o rochie vişinie cu mânecă scurtă, o rochie verde cu buline cu mânecă scurtă, o pereche de pantaloni bleumarin şi o bluză multicoloră, toate marca "Elmit", alături de o oală cu capac transparent marca "Grunberg".

Faţă de Gheorghe Olariu anchetatorii au stabilit o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni de închisoare, iar Dorina Dăncilă a primit o pedeapsă de 2 ani și o lună închisoare cu suspendare. La fel ca în cazul Claudiei Harmath, ambii sunt nevoiţi să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la una din cele două instituţii menţionate mai sus, în timp ce lui Dăncilă i s-a confiscat suma de 1000 de euro, primită ca mită. 

Ceilalţi condamnaţi au primit 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Fiecare dintre ei a fost obligat de instanţă să presteze 60 de zile de muncă neremunerată, majoritatea având de ales între primăria localităţii de domiciliu şi Asociaţia Filantropică Medical Creştină. 

Tuturor celor 23 de persoane condamnate li se interzice, pe o durată de un an, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, drepturile de a fi alese în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În acelaşi timp, fiecare dintre ei, cu excepţia Claudiei Harmath, care trebuie să achite 900 de lei, sunt obligaţi să plătească statului cheltuielile judiciare în sumă de 500 lei. 

Decizia Tribunalului Cluj nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. 

Comenteaza