Condamnările finale în cazul jafului de 57.000 de euro

Condamnările finale în cazul jafului de 57.000 de euro
Curtea de Apel le-a scăzut pedepsele celor doi autori ai furtului dintr-o locuinţă din cartierul Grigorescu.
Magistraţii Curţii de Apel i-au condamnat irevocabil pe Lorant Lorincz, cel care a pus la cale jaful din locuinţa iubitei sale, şi pe Lorant Hoathazi, cel plătit să pună în aplicare planul. Pedeapsa lui Lorincz a fost redusă de la şase ani de închisoare, cât primise la judecătorie şi tribunal, la patru ani şi şase luni, iar cea a lui Hoathazi a scăzut de la patru la trei ani de închisoare. La proces, instigatorul a dat vina pe hoţ că a furat mai mult decât prevăzuse el şi a cerut reducerea pedepsei fiindcă i-a ajutat pe poliţişti în prinderea executantului.

Din pedepsele de patru ani şi jumătate şi trei ani de închisoare primite de Lorant Lorincz (32 de ani), respectiv Lorant Hoathazi (23 de ani) se scade perioada de când cei doi se află în arest preventiv. Ei au fost trimişi după gratii în 26 iulie 2010, după ce Lorincz a fost pus sub învinuire că a plănuit furtul din locuinţa iubitei lui şi le-a indicat poliţiştilor cum să ajungă la autorul furtului, Lorant Hoathazi, pe care tot el îl plătise pentru operaţiune. Cei doi au recunoscut în faţa anchetatorilor cum au pus la cale jaful, singura obiecţiune, pe care au avut-o şi în cadrul procesului, fiind că nu au ştiut suma de bani pe care urmează să o sustragă. Marea sumă de 56.755 de euro şi 900 de lei le-a adus celor doi acuza de “furt calificat cu consecinţe deosebit de grave”. Judecătorii de la tribunal însă i-au contrazis: “inculpaţii ştiau, în linii mari, despre ce sumă era vorba în contextul în care, aşa cum a declarat şi în faţa instanţei, Lorincz intenţiona să îşi cumpere o locuinţă cu banii respectivi, în care să stea cu partea vătămată, or e notoriu că preţul unui apartament este de câteva zeci de mii de euro. Din suma respectivă trebuia să dea şi inculpatului Hoathazi cei 5.000 de euro promişi.

În memoriul de recurs depus la Curtea de Apel, Lorincz a încercat să obţină o pedeapsă cu suspendare, susţinând că “ne aflăm în situaţia în care instigatul comite o infracţiune mai gravă decât infracţiunea la care a fost instigat”, raportat la declaraţia lui Hoathazi, potrivit căreia după ce a găsit primul plic cu bani, a mers în altă cameră şi a mai sustras un plic dintr-un sertar. “Instigatorului i se pot imputa faptele doar în măsura în care le-a cunoscut sau prevăzut. Nu am cunoscut suma de bani din casa părţilor vătămate. Nu trebuia să mi se reţină circumstanţa agravantă a consecinţelor deosebit de grave”, a precizat Lorincz.

Anchetatorii au arătat însă, în baza cercetării la faţa locului, că lucrurile din apartament nu au fost răvăşite şi că Hoathazi a mers direct la cele două locuri în care ştia că sunt ambele plicuri cu bani. “Pe plicuri erau trecute sumele de bani ce le conţineau, or dacă Hoathazi nu ar fi ştiut de la început unde sunt plicurile şi ce sume conţin, după ce a găsit primul plic voluminos, după exprimarea proprie a inculpatului, ar fi trebuit să se declare mulţumit de rezultat”, au arătat procurorii. Lorincz a solicitat o condamnare cu suspendare în baza faptului că nu are antecedente penale şi că i-a ajutat pe poliţişti să ajungă la Hoathazi şi să recupereze aproape toţi banii, fără 1.000 de euro, pe care i-a înapoiat ulterior.

Cei 57.000 de euro au fost sustraşi dintr-o locuinţă de pe strada Donath, în dimineaţa zilei de 22 iulie 2010. Poliţiştii i-au prins pe autori în doar patru zile, cu ajutorul unei camere de supraveghere a băncii aflate la parterul blocului. Hoathazi a fost surprins în imagini şi a ieşit în evidenţă căci purta bluză pe caniculă, pentru a-şi acoperi mâinile. Lorincz a însoţit-o pe iubita lui la poliţie când i s-au prezentat acesteia imaginile de pe cameră şi, la scurt timp, a recunoscut că este implicat în spargere.

Comenteaza