Constructorul suportă integral costurile pentru remedierea surpării de pe A10 Sebeş-Turda

Constructorul suportă integral costurile pentru remedierea surpării de pe A10 Sebeş-Turda

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi constructorul PORR au convenit asupra unei soluţii de remediere definitivă a surpării de teren apărute la kilometrul 66 al autostrăzii A10 Sebeş-Turda, lotul 4, iar compania de construcţii şi-a asumat atât execuţia lucrărilor, cât şi suportarea integrală a costurilor aferente sectorului afectat.

Potrivit unui comunicat al companiei, decizia a fost luată în cadrul unei întâlniri desfăşurate la sediul CNAIR, la care au participat echipele tehnice ale companiei şi ale constructorului, în prezenţa directorului general al CNAIR, Cristian Pistol.

"În urma discuţiilor, constructorul şi-a asumat execuţia lucrărilor de remediere definitivă şi suportarea integrală a costurilor aferente sectorului afectat. Începând de luni, 13 iulie 2026, timp de o lună, echipele tehnice ale constructorului, împreună cu DRDP Cluj, vor elabora proiectul de remediere, prin care se stabilesc soluţiile tehnice şi modul de execuţie a lucrărilor. Ulterior, lucrările de consolidare sunt estimate să dureze aproximativ două luni", se arată în comunicat.

Pe durata lucrărilor, circulaţia pe sensul Unirea-Turda este redirecţionată pe DN1, între Nodul Rutier Unirea şi Nodul Rutier Turda, pe un tronson de aproximativ 19,2 km - cu doar circa 5 km mai lung decât traseul pe autostradă. "Soluţia a fost aleasă întrucât zona de instabilitate afectează direct calea aferentă acestui sens: mutarea integrală a traficului pe DN1 îndepărtează participanţii la trafic de sectorul activ de la km 66 şi menţine separarea fizică a fluxurilor, evitând concentrarea întregului trafic - inclusiv a celui greu - în imediata vecinătate a cedării", precizează CNAIR.

Pe sensul opus, circulaţia se menţine pe autostradă.

Compania precizează că zona este monitorizată permanent, iar măsura are caracter temporar, urmând să fie ridicată imediat ce condiţiile de siguranţă vor permite reluarea circulaţiei normale pe tronsonul afectat. "CNAIR apreciază disponibilitatea constructorului de a acţiona prompt. Stabilitatea sectorului va fi monitorizată permanent, iar periodic va fi comunicat public stadiul lucrărilor până la redeschiderea în deplină siguranţă a tronsonului", au mai transmis reprezentanţii companiei în comunicat.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .