Contestaţia la licitaţia pentru linia de tramvai, anulată de instanţă

Contestaţia la licitaţia pentru linia de tramvai, anulată de instanţă
Contestaţia firmei Mari Vila Com a fost anulată ieri de către Tribunalul Comercial din cauză că nu a fost timbrată. Societatea Mari Vila Com a participat la licitaţia pentru execuţia lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai şi a contestat rezultatul procedurii.

Mari Vila a depus oferta financiară cea mai mică la licitaţie, de 71,3 milioane de lei, în timp ce câştigătorul licitaţiei a cerut un preţ de 104 milioane de lei. Firma Mari Vila a înregistrat la instanţă o contestaţie cu privire la modul în care s-a derulat şi s-a finalizat procedura de atribuire a contractului de execuţie pentru modernizarea liniei de tramvai pe ruta Mănăştur - Piaţa Gării - Bulevardul Muncii. Deşi în prima fază a fost calificată, firma a fost eliminată din licitaţie de către comisia de evaluare a primăriei din cauza preţului prea scăzut, considerat sub cel al pieţei. Licitaţia a fost câştigată de asocierea Swietelsky Baugesellschaft- Astal Rom - Euroconstruct - Transferoviar Grup, care a executat deja o parte din lucrări.

Comenteaza