Contra şi-a prelungit cu un sezon contractul cu Petrolul Ploieşti

Contra şi-a prelungit cu un sezon contractul cu Petrolul Ploieşti
Antrenorul Cosmin Contra şi-a prelungit cu un sezon înţelegerea pe care o avea cu Petrolul Ploieşti, noul contract urmând să expire la finalul sezonului 2014/2015, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

"N-am făcut decât să-mi respect cuvântul dat celor din conducere şi le mulţumesc că au în continuare încredere în mine. A fost o simplă formalitate, dat fiind că lucrurile erau stabilite de mai mult timp. Era normal să-mi duc munca mai departe şi sper ca şi în acest sezon să ne îndeplinim obiectivele", a declarat Cosmin Contra.

Cosmin Contra antrenează formaţia ploieşteană din toamna anului 2012, reuşind să câştige în primăvară Cupa României, primul trofeu al prahovenilor după o pauză de 18 ani.

Etichete
Comenteaza