Contractul pentru cornuri, "transferat" la holdingul care a cumpărat fosta distribuitoare
- Scris de Nicoleta Nap
- 11 Dec 2012, 21:30
- Eveniment
- Ascultă știrea
Fostul viceprimar al municipiului Turda, Mircea Vicenţiu Irimie, în prezent câştigător al unui mandat de deputat PDL, a fost proprietar al firmei Roland Impex SRL până în iarna anului trecut.
În ianuarie 2011, când a vândut firma holdingului Succes din judeţul Gorj, datoriile către furnizori, dar şi către unele instituţii de stat se aflau la un prag alarmant, iar după două luni de la preluare, noii patroni au cerut deschiderea procedurii de insolvenţă. Potrivit planului de reorganizare, firma avea la data respectivă datorii de 39.193.221 lei, adică 8,7 milioane de euro. Dosarul prin care s-a deschis procedura insolvenţei a fost înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj în februarie 2011, sub numărul 1394/1285/2011. Conform planului de reorganizare, în caz sunt 78 de creditori, între care şi Primăria Turda, prin Direcţia Impozite şi Taxe Locale, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj. Însă, planul de reorganizare nu a avut urmările aşteptate, iar în 3 octombrie 2012 instanţa a dispus trecerea Roland Impex DRL în faliment.
În 20 noiembrie, reprezentanţii Roland Impex SRL, în calitate de contractant pentru furnizarea de cornuri în şcolile din zonele Turda- Câmpia Turzii şi Gherla-Dej, au anunţat Consiliul Judeţean (CJ) Cluj că nu-şi mai poate onora obligaţiile, întrucât firma a intrat în insolvenţă şi nu mai poate distribui marfa. Însă, la vremea respectivă, firma deja intrase în faliment, insolvenţa fiind declarată încă din februarie 2011.
Programul de distribuire a cornurilor pentru 23.000 de copii a fost sistat la începutul lunii decembrie, astfel că autorităţile judeţene s-au văzut nevoite să găsească o soluţie rapidă pentru remedierea situaţiei. Organizarea unei licitaţii ar fi luat mult prea mult timp, astfel că soluţia de avarie a fost „concursul de oferte". Ieri, CJ Cluj a anunţat că o comisie a forului judeţean a declarat câştigătoare oferta depusă de SC Succes Nic Com SRL Târgu Jiu, cu o propunere financiară de 0,23 lei fără TVA/bucată produs. Valoare estimată a contractului pentru cele două zone ale judeţului, este de 391.281 lei fără TVA, respectiv 86.645 euro.
Modalitatea de atribuire a contractului a fost negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare. Au fost trimise invitaţii de participare către cinci firme, respectiv SC Sompan SRL Dej, SC Velpitar SRL Cluj Napoca, SC BeWaMi Panexpert SRL Reghin, SC Succes Nic Com SRL Târgu Jiu şi SC Farkas Trans Turda. Dintre acestea, au depus oferte SC Velpitar SRL Cluj Napoca, SC Succes Nic Com SRL Târgu Jiu şi SC Farkas Trans Turda.
„Deocamdată nu am semnat contractul, ceilalţi competitori au dreptul de a contesta decizia comisiei, dar sper ca acest lucru să nu se întâmple. În cazul în care până luni nimeni nu depune contestaţie, de marţi, 18 decembrie, se va relua distribuţia produselor de panificaţie în cele două zone ale judeţului unde acum este sistată. Eu sper că luni vom semna contractul cu noul distribuitor şi cei 23 de mii de copii vor beneficia din nou de un drept legal, care pentru mulţi înseamnă foarte mult. În perioada în care a fost sistat acest program am făcut nişte economii la buget pe care nu mi le-am dorit şi nici nu doresc să mai avem parte de aşa ceva", a precizat preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu.
Firma Succes Nic Com SRL este parte a holdingului Succes, controlat de omul de afaceri Nicu Sarcină. Astfel, contractul CJ Cluj pentru furnizarea de cornuri pe zonele Gherla-Dej-Turda-Câmpia Turzii a ajuns la aceeaşi oameni de afaceri care se află şi în spatele Roland Impex SRL, ajungând, parctic, în aceeaşi „ogradă".
În anul 2011, firma Succes Nic Com SRL a avut 2.470.789 lei profit şi 1.431 angajaţi. Holdingul Succes, pe lângă afacerile în domeniul panificaţiei, mai are firme în domeniul comerţului cu amănuntul al produselor alimentare, al publicităţii, al combustibililor şi al exploatării forestiere. Conform planului de reorganizare, eşuat, al firmei Roland Impex SRL, principalul client al firmei fostului viceprimar al Turzii era chiar societatea Succes Nic Com SRL, care îi furniza materia primă pentru producţia de pâine, combustibilul necesar pentru distribuirea produselor de panificaţie şi parcul auto necesar distribuţiei.