Controale masive pe drumurile din Cluj: Peste 130 de sancțiuni aplicate și permise reținute pentru abateri grave

Controale masive pe drumurile din Cluj: Peste 130 de sancțiuni aplicate și permise reținute pentru abateri grave
| Foto: presăMS

În perioada 14-16 martie 2025, polițiștii din Dej au desfășurat o acțiune amplă de prevenire a evenimentelor rutiere și de creștere a siguranței participanților la trafic, precum și a faptelor comise cu violență.

În cadrul activităților de control în trafic, au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 24.000 de lei. Măsurile au vizat, în principal, comportamentul participanților la trafic și respectarea reglementărilor legale.

De asemenea, polițiștii au reținut permisele de conducere ale doi șoferi, ca măsură complementară pentru abateri grave. În plus, în cazul altor trei conducători auto, pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, au fost reținute plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor și s-au retras certificatele de înmatriculare, întrucât polița de asigurare obligatorie nu era valabilă.

În plus, la data de 15 martie 2025, între orele 20.00-00.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Turda – Biroul Rutier au organizat o acțiune similară, având ca scop prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. În cadrul acțiunii, au fost verificate 100 de autovehicule, fiind aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 29.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au reținut permisele de conducere ale trei șoferi pentru nerespectarea regulilor de circulație. Totodată, au fost efectuate peste 50 de testări cu aparatele etilotest. 
 
 

Comenteaza