Foto Copy/paste pe strada preferată de amatorii de liniuţe: carambol cu 5 mașini pe Dorobanților
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Sep 2018, 09:11
- Eveniment
- Ascultă știrea

Accidentul rutier de vineri după-amiază, în care au fost implicate cinci autovehicule, seamănă cu alte incidente de rutiere care au avut loc, în ultima perioadă, pe strada Dorobanților din Cluj-Napoca.
Accidentul care a avut loc vineri după-amiază, pe Dorobanților, în zona parkingului, ar fi fost produs de un șofer care a schimbat banda de mers fără să se asigure, intrând în coliziune cu un alt autoturism aflat în mișcare. În urma impactului, au fost avariate și trei mașini parcate pe marginea drumului. (foto: Info Trafic jud. Cluj)
Evenimentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
În urma incidentului zona s-a aglomerat, circulația fiind îngreunată până la finalizarea cercetărilor efectuate de polițiștii sosiți la fața locului.
Doar în ultimul an și jumătate, pe aceeași stradă, au avut loc alte două accidente asemănătoare. Unul dintre acestea a avut loc în iulie 2017, un bărbat, de 57 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe banda nr. I, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj spre stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe banda nr. II. În urma impactului, autoturismele aflate în mișcare, dar și alte două autovehicule parcate au fost avariate, iar al doilea, în ianuarie 2018, când, un șofer de 19 ani, din Zalău, a pierdut controlul volanului şi a intrat în şase maşini parcate.