Corul filarmonicii, în turneu

Corul filarmonicii, în turneu

Corul Filarmonicii de Stat Transilvania va lua parte la un festival muzical din Ungaria, iar în toamnă urmează să facă două deplasări, în Austria şi la Paris. Instituţia clujeană se află în discuţii şi pentru realizarea unui turneu mai amplu, anul viitor, în Germania, la care să participe atât corul, cât şi orchestra simfonică.

 

“Mai trebuie discutat, până ce nu ai semnat contractul, nu e nimic sigur”, a punctat directorul instituţiei, Marius Tabacu. Stagiunea artistică 2009-2010 a filarmonicii s-a încheiat aseară cu un concert la Casa de Cultură a Studenţilor.

Comenteaza